Sa traim ceea ce auzim si citim

Luca 6:46-49, “De ce-Mi ziceţi: „Doamne, Doamne!”, şi nu faceţi ce spun Eu? Vă voi arăta cu cine se aseamănă orice om care vine la Mine, aude cuvintele Mele şi le face. Se aseamănă cu un om care, când a zidit o casă, a săpat adânc înainte şi a aşezat temelia pe stâncă. A venit o vărsare de ape şi s-a năpustit şuvoiul peste casa aceea, dar n-a putut s-o clatine, pentru că era zidită pe stâncă. Dar cine aude, şi nu face, se aseamănă cu un om care a zidit o casă pe pământ, fără temelie. Şi s-a năpustit şuvoiul asupra ei, ea s-a prăbuşit îndată, şi prăbuşirea acestei case a fost mare.”

Invatatura din acest pasaj de scriptura din evanghelia dupa Luca face referire la supunerea pe care omul trebuie sa o arate fata de poruncile si cuvintele Mantuitorului. Acestea nu sunt simple vorbe, cuvinte obisnuite pe care sa alegi sa le i-ei in seama sau nu. Nu sunt nici macar cuvintele unui predicator, profesor sau profet, ci sunt invataturile Creatorului pentru creatia Sa, ale lui Isus Cristos cel de care atarna mantuirea sufletului fiecarui om.

Domnul Isus spune aceste lucruri tocmai pentru ca El cunostea atat de bine natura omului care cu gura lauda numele Sau, dar cu inima este departe de El. Tocmai de aceea aceste cuvinte se doresc a fi avertismente clare pentru fiecare om cu privire la punerea in practica a invataturile Sale.

Inaintea Domnului nu au nici o valoare cuvintele care nu sunt insotite de fapte de credinta, iar recunoasterea Lui nu o primim doar prin simpla noastra asociere cu numele Sau ci prin supunerea neconditionata fata de poruncilr Tatalui, “Cineva I-a spus: „Mama Ta şi fraţii Tăi stau afară şi vor să Te vadă. Dar El, drept răspuns, a zis: Mama Mea şi fraţii Mei sunt cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi-l împlinesc.” Luca 8:20-21.

Cunostinta invataturilor Scripturii nu aduce in mod automat recunoasterea si binecuvantarea lui Dumnezeu. Trairea zi de zi a acestora ne va face sa avem o relatie de partasie, de Tata – fiu cu Creatorul nostru, “Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi dacă le faceţi.” Ioan 13:17. Relatia omului cu Mantuitorul Sau este conditionata de supunerea acestuia fata de poruncile Sale, „Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu.” Ioan 15:14.

Cu toate ca fiecare dintre noi suntem de acord cu aceste lucruri si le cunoastem, adesea le uitam si ne regasim chiar in situatia omului de care Domnul Isus spune ca desi a auzit invataturile sale totusi nu le face.

Este un lucru extraordinar sa iti faca placere sa auzi Cuvantul lui Dumnezeu si este o experienta inaltatoare, dar daca acest act al ascultarii Cuvantului nu este insotit de dorinta de a-l trai practic atunci puterea adevarata a mesajului care schimba vieti este limitata la simple cuvinte intelepte. Desi auzirea Cuvantului este o binecuvantare, neglijarea trairii lui poate fi o condamnare pentru om, „Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri. Căci, dacă ascultă cineva Cuvântul, şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă, şi după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era.” Iacov 1:22-24.

De ce nu ne supunem, desi cunoastem Cuvantul?

Pericolul nesupunerii este valabil si real pentru noi toti, cu toate ca avem cunostinta voii lui Dumnezeu. Am auzit Evanghelia predicata din nou si din nou, dar cu toate acestea esuam adesea in a trai cu adevarat in lumina Scripturii. De ce oare ne este atat de greu sa transformam vorbele in fapte?

Unul dintre motivele esecului de a ne supune Evangheliei este faptul ca nu luam hotararea de a face acest lucru imediat ce am auzit voia Tatalui, ci de cele mai multe ori o lasam pe mai tarziu. Amanarea punerii in practica imediat a angajamentului luat fata de respectarea poruncilor Scripturii duce usor catre neglijarea acestora ca urmare a grijilor si oboselii fiecarei zile. Cu cat neglijarea trairii active a Evangheliei se prelungeste cu atat va fi mai greu sa o facem, inimile avand tendinta de a se impietri si de a deveni insensibile la invatatura Cuvantului.

Asa ca atunci cand auzim un lucru pe care am neglijat sa il facem de ceva vreme, sau simtim ca ceva nu este in regula in relatia noastra cu Dumnezeu, trebuie sa reactionam imediat pentru a schimba acest lucru sau vom ajunge in timp sa nu ne mai deranjeze acel lucru, indepartandu-ne astfel din ce in ce mai mult de Imparatia lui Dumnezeu. Cand este vorba de racirea inimii, maine poate fi prea tarziu sa reactionezi.

Un alt motiv pentru care cunostinta Evangheliei nu ne impinge la supunere este pentru ca nu vrem ca aceasta sa ne deranjeze prea tare. In pasajul de inceput nostru din Luca vedem cum unul dintre oameni a ales calea usoara pentru a-si construi casa, cea care nu necesita prea mare efort si cheltuiala. La fel suntem si noi astazi. Nu vrem sa fim incomodati prea tare sau sa depunem prea mult efort slujindu-l pe Cristos. Suntem dispusi sa ne supunem Lui atata timp cat acest lucru va fi placut si comod, fara sa avem de facut vreun sacrificiu.

Ex.: Daca cineva face autostopul, nu ne deranjeaza sa ne oprim si sa il luam pe omul respectiv atata timp cat mergem in aceeasi directie. Dar ce se intampla daca omul ne cere sa il ducem intr-o alta directie fata ce cea in care vrem noi sa ajungem? Il refuzam si ne continuam drumul.

La fel este si cu slujirea Domnului. Nu avem o problema sa facem asta atata timp cat este convenabil si nu trebuie sa facem un efort suplimentar. Dar ce se intampla cand voia lui Dumnezeu intra in conflict cu ceea ce vrem noi sa facem? Adesea il refuzam si ne vedem de drumul nostru. De prea multe ori uitam ca misiunea lui Cristos pe pamant nu a fost sa ne faca noua viata usoara, ci sa ne mantuie de pacatele noastre. Calea crestina este o cale care adesea nu este usor de urmat, este una ingusta, periculoasa si anevoioasa, dar este singura la capatul careia vom intra pe poarta cerurilor. Omul care alege scurtaturi sau cai mai comfortabile care nu il deranjeaza prea tare o sa il conduca direct la poarta iadului.

Un al treilea motiv al nesupunerii noastre in ciuda cunoasterii Cuvantului este pentru ca noi nu privim lucrurile pe termen lung. Omul care si-a construit casa direct pe pamant, fara sa ii faca o temelie solida s-a gandit doar la momentul acela, fara sa ia in calcul timpul in care vremea rea va veni si va lovi cu putere in casa lui. Nu a privit inainte spre viitor si nu s-a gandit cum actiunile sale in cele din urma ii vor aduce suferinta si durere. In viata crestina nu trebuie sa traim doar pentru ceea ce vom primi azi, ci pentru rasplata ce ne asteapta in viitor. Un om care traieste clipa asa cum se intampla cu cei mai multi dintre oameni astazi si asa cum suntem adesea si noi ispititi sa traim nu va cunoaste niciodata succesul.

Un sportiv care nu respecta cu strictete programul de pregatire impus de antrenorul sau nu va reusi niciodata sa castige evenimentul la care in viitor urmeaza sa ia parte. Pentru a avea succes orice atlet trebuie sa faca sacrificii: de la antrenamente dure, la un regim drastic si o viata fara excese.

La fel se intampla si cu elevii de astazi care timp de patru ani aleg sa faca cum vor ei, fara sa ii intereseze pregatirea, iar cand se afla in fata examenului esuaeaza lamentabil.

Crestinul este asemenea unui atlet care este pregatit, antrenat si hranit corespunzator de Creatorul Sau pentru a putea castiga lupta cu ispita si pacatul, iesind biruitor si neinfrant. Fara sacrificii, hrana spirituala adecvata, si o viata traita in limitele impuse de Dumnezeu suntem condamnati sa pierdem lupta cu pacatul si condamnati sa fim departe de Domnul dupa aceasta existenta vremelnica si trecatoare. Pentru foarte multi dintre noi cei ce spunem azi ca suntem crestini examenul final va fi un esec. Nu spun asta pentru ca asa simt eu, ci pentru ca asa ne avertizeaza in mod repetat Scriptura.

Ex.:Am auzit un predicator spunand duminica la inchinare ca in timpul noptii a avut un vis cu privire la judecata finala. Si ca atunci cand Domnul a deschis cartea vietii in care sunt scrise numele celor salvati, din intreaga biserica de cateva sute de oameni doar o mana de oameni erau mantuiti. Iar el nu era printre cei al carui nume sa fie scris in cartea vietii.

Acest pericol este la fel de mare pentru voi cum este si pentru mine daca nu luam cu mare seriozitatea in seama cuvintele si poruncile Domnului nostru.

Multi oameni ajung in viitor sa regrete lejeritatea cu care au tratat momentele importante ale vietii. Au ales calea usoara, dar au suferit nespus din cauza aceasta in viitor.

Testul final va veni peste toti oamenii.

Invatatura Domnului Isus despre cei doi constructori ne face foarte clar ca la un moment dat va veni timpul testului. Vremea insorita si frumoasa nu tine vesnic, iar Domnul Isus foloseste un limbaj clar si dur in a descrie caderea groaznica pe care casa ce a fost construita pe pamant, fara temelie, o va avea.

Timpul testului final va veni peste toti oamenii, fie ei buni sau rai, albi sau negri, bogati sau saraci, cu educatie sau fara. Supunerea fiecaruia fata de cuvintele Domnului va fi pusa atunci inaintea ochilor lor,

„Fiindca toti trebuie sa ne infatisam inaintea scaunului de judecata al lui Cristos, pentru ca fiecare sa-si primeasca rasplata pentru ceea ce a facut in timp ce era in trup, fie bine, fie rau.” 2 Corinteni 5:10.

Viata fiecarui om este asemenea unei case care trebuie construita cu mare atentie si responsabilitate. Si este de datoria fiecaruia sa verifice temelia pe care vrea sa isi construiasca viata, pentru ca va construi in zadar daca constructia lui nu il are ca arhitect pe Domnul Isus Cristos si daca nu urmeaza intocmai planul facut de El.

Harul lui Cristos, dragostea lui Dumnezeu si partasia Duhului Sfant sa fie cu noi toti!

 

This entry was posted in Predici and tagged , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

code