Cine este aproapele meu?

Luca 10:25-37

Povestea Domnului Isus cu privire la samariteanul care in timp ce calatorea a ajutat un strain care zacea ranit pe marginea drumului a ramas intiparita in mintile oamenilor de-a lungul timpului. Evanghelistul Luca este singurul scriitor al bibliei care a inregistrat in cartea sa aceasta invatatura a Domnului Isus si daca nu ar fi fost el, aceasta povestire minunata nu ar fi fost spusa din nou si din, din generatie in generatie.

Aceasta nu era prima ocazie cand Domnul Isus era intrebat ce trebuie sa faca un om ca sa primeasca viata vesnica, dar de aceasta data cel ce a adresat intrebarea era un avocat, un expert in legea iudaica despre care se presupunea ca stia toate raspunsurile le gate de acest subiect. Dar Domnul Isus i-a raspuns acestuia cu o alta intrebare: “Ce este scris in lege? Ce citesti acolo?” Cu alte cuvinte Domnul ii spune, tu ca un expert al legii ar trebui sa stii raspunsul la aceasta intrebare. Iar avocatul avea bineinteles un raspuns pregatit pentru Domnul Isus si a citat din Deuteronomi 6:5 si Levitic 19:18 pentru a arata ca legea cere in mod expres dragoste din partea omului pentru Dumnezeu si pentru semenul tau. In acel moment Domnul i-a spus: “Ai raspuns corect. Fa asa si vei trai!” Dar avocatul nu a fost multumit de raspunsul Domnului Isus si a cerut lamuriri suplimentare: “si cine este semenul meu?” In acel moment Domnul Isus ii raspunde cu o pilda si ii vorbeste despre un om care calatorea de la Ierusalim la Ierihon. Acest drum era cunoscut pe vremea aceea pentru dificultatile lui, atat din cauza reliefului dificil datorita dealurilor si vailor care il strabateau, cat si pentru pericolul permanent furnizat de numerosii talhari care stapaneau locurile respective.

In pilda Domnului Isus regasim patru calatori care strabateau acel drum. Primul dintre ei a fost cel mai probabil un evreu, un barbat care a cazut victima talharilor.

Al doilea era un preot asa cum erau multi in vremea aceea atat in Ierusalim cat si in Ierihon si care adesea calatoreau intre aceste doua orase. Preotul i-a aruncat o privire celui ranit si a trecut pe langa el vazandu-si mai departe de drum.

Al treilea calator era un levit. Levitii faceau parte din tribul lui Levi care nu erau preoti. Ei doar asistau preotii in diversele slujbe de slujire la templu asa cum putem citi in 1 Cronici 23:24-32. Levitul asemenea preotului i-a aruncat o privire celui ranit si a mers mai departe. Desi preotul si levitul erau cei ce prin slujba lor recunosteau si promovau cerintele lui Dumnezeu pentru oameni, in viata lor de zi cu zi au esuat sa le puna in practica.

Ultimul calator care a aparut in scena era un samaritean. Iar iudeii ii priveau pe samariteni cu ura si dispret datorita unor conflicte si dispute vechi, care aveau radacini adanci.

Multi au spus ca aceasta pilda este cea mai practica dintre toate cele spuse de Domnul Isus, explicand cel mai frumos care este adevarata esenta a crestinismului. Prin aceasta simpla ilustratie Domnul spune foarte clar ca de fapt crestinismul este un mod de viata. In aceasta pilda regasim trei trasaturi definitorii ale crestinismului

1. Compasiunea crestina

Erau foarte multe diferente intre preot, levit si samaritean, dar lucrul care a iesit in evidenta cel mai mult a fost inima plina de compasiune a samariteanului. Aveam in aceasta povestire un om aflat in suferinta si in mare nevoie de ajutor si desi nici unul din cei trei nu il cunosteau, totusi doar inima samariteanului a tresaltat la vederea acestui om.

Cata nevoie este astazi in lumea aceasta de compasiune. Si totusi chiar si multi dintre cei ce isi citesc zilnic bibliile sau le propovaduiesc in biserici esueaza in a o arata. “Ferice de cei milostivi” spune Domnul in Matei 5:7,  “Fiţi milostivi tot asa cum şi Tatăl vostru este milostiv “ Luca 6:36, “Astfel, dar, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi, îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare” spune apostolul Pavel in Coloseni 3:12. Si exemplele pot continua.

Uneori si noi reactionam ca preotul si levitul si sunt sigur ca daca ar fi fost intrebati de ce nu s-au oprit ar fi putut insira o multime de motive asa cum facem si noi cand ne regasim in astfel de situatii in care ar trebui sa aratam mila si compasiune. Adesea ne scuzam spunand „Doamne dar acest om nu merita sa fie ajutat pentru ca…”. Dar Domnul Isus nu vorbeste despre cine merita sa fie ajutat, ci despre cine are nevoie de ajutor. Spunem,”Doamne si-a facut-o cu mana lui”, dar Domnul ne raspunde „acest lucru poate ca este adevarat, dar si tu la randul tau ai facut atatea pentru care meriti pedeapsa si eu totusi ti-am aratat compasiune.”

2. Comportamentul crestin

Pilda samariteanului exemplifica foarte clar principiile comportamentului si a conduitei crestine. Toata lumea a inteles compasiunea samariteanului, dar cel mai bine au vazut-o prin modul in care si-a aratat-o pe loc in mod practic. Compasiunea nu este adevarata daca se rezuma la o simpla emotie. Adevarata compasiune este aceea ca indeamna la actiune. Preotul si levitul au aratat ca religia lor face referire doar la ceea ce nu trebuie sa faci. Ei nu i-au facut nici un rau omului de pe marginea drumului, dar nici nu i-au facut vreun bine. Ei traiau dupa regula ca atata timp cat ii lasa in pace pe ceilalti si ceilalti ar trebui sa ii lase in pace pe ei. Ceva de genul “fiecare cu viata lui, sau fiecare cu probleme lui”, asa cum spunem noi astazi.

Pe de alta parte samariteanul avea o alta filosofie dupa care se ghida “Ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel.” Luca 6:31. Aceasta era regula dupa care acest om traia. Cand l-a vazut pe omul ranit, a stiut ce trebuie sa faca. S-a oprit, i-a dat omului primul ajutor, dupa care l-a pus pe propriul lui animal si l-a dus la un han unde a continuat sa il ingrijeasca. In ziua urmatoare inainte sa plece, s-a asigurat ca omul va primi in continuare ajutor si a facut tot ceea ce era nevoie pentru asta pe propria cheltuiala. In fiecare clipa samariteanul a fost condus de intrebarea „ce altceva mai pot face pentru acest om?” Slujirea practica este ceea ce conteaza inaintea Domnului. Crestinismul este cu mult mai mult decat sa mergi la biserica, sa citesti biblia si sa te rogi. Crestinismul este un mod de viata. Este un mod de a te darui unul celuilalt,iar filosofia crestinului de viata este „ceea ce este al meu este si al tau.”

3. Universalitatea crestinismului

Pilda samariteanului arata responsabilitatea crestinului in lume. Evreii traiau doar pentru ei. Ei urau toate celelalte popoare si ii considerau necurati. Prin atitudinea si traditiile lor au ridicat adevarate ziduri intre ei si celelalte popoare, facand aproape imposibila convietuirea in pace cu acestea.

Spre exemplu, daca intr-o zi de Sabat un zid se prabusea peste un om, verificau daca acest om era evreu si numai asa putea sa fie ajutat si sa i se acorde ingrijiri. Daca era dintre neamuri, atunci nimic nu se putea face pentru acel om in ziua de Sabat.

Asadar nu este greu de inteles ca Domnul Isus a ales ca si caracter principal al povestii Lui un samaritean. Trebuie sa reflectam la aceste lucruri pentru ca adesea si noi avem aceeasi atitudine precum aveau evreii.

Cine sunt oamenii pe care ii ajutam? Cine sunt cei de care ne ingrijim? Cine sunt cei pentru care ne rugam? Acestia trebuie sa recunoastem ca sunt de cele mai multe ori cei din familia noastra sau prietenii nostri.

Si noi trebuie sa ne intrebam serios, asa cum se intreba avocatul in discutia lui cu Domnul Isus: Cine este aproapele meu? Oare sunt doar cei apropiati mie sau sunt toti oamenii?

Domnul Isus isi incheie ilustratia intrebandu-l pe omul legii: Care dintre cei trei ti se pare ca a fost aproapele celui cazut in mainile talharilor? Iar acesta i-a raspuns: Acela caruia i s-a facut mila de el. Iar Domnul Isus i-a spus atunci: Du-te si fa si tu la fel!

Aceasta ilustratie a Domnului Isus ne fixeaza atentia asupra obligatiilor pe care le avem nu doar catre familia si prietenii nostri ci catre toti oamenii. Intrebarea care ne-o putem pune nu este neaparat „cine este aproapele meu?” ci mai degraba „al cui aproape sunt eu?”. Alaturi de cine sunt eu? Pe cine ma straduiesc sa ajut si sa slujesc? Cu totii suntem calatori pe drumul vietii, care este anevoios si plin de pericole. Cum vom parcurge acest drum? Cu o inima plina de compasiune si cu un comportament demn de numele pe care il purtam vom ajunge la sfarsitul calatoriei sa intram pe poarta cea stramta a cerurilor

Harul Domnului Isus, dragostea lui Dumnezeu si partasia Duhului Sfant sa fie cu noi toti. Amin!