Eclesiastul – Ce fac cand realizez ca viata este doar desertaciune si goana dupa vant?

Pentru deruta generală în care trăieşte lumea de azi, cred ca una dintre cele mai potrivite carti pe care ne‑o recomandă Biblia este cartea Eclesiastul, scrisă de Solomon.

Shakespeare a avut dreptate cand a spus ca „Lumea e o scenă, iar noi suntem actorii“. Fiecare generaţie îmbracă aceleaşi costume şi „se dă în spectacol“. Solomon a ştiut însă aceasta cu mult înaintea lui Shakespeare avand in vedere ca spune in Eclesiastul 1:9‑10. În orice epocă am trăi, cu orice filosofie ne‑am confrunta, avem din partea lui Dumnezeu un îndrumător potrivit.

Solomon a petrecut patruzeci de ani pe acoperişul lumii, plimbându‑se pe toate Everesturile ei ‑ bogăţie, faimă, dragoste, respect, înţelepciune. Totuşi, pe fiecare vârf de munte şi în ameţitoarele coborâri care le‑au urmat,Solomon a ajuns să‑şi dea seama că viaţa este goala, stearpă, fara sens daca lipseste Dumnezeu din ea.

Cartea Eclesiastul este ca o groapă fără fund si este foarte greu să vorbeşti despre ea. Este ca şi cum ai încerca să cuprinzi un vas mai mare într‑unul mai mic. Dumnezeu l‑a destinat pe Solomon să fie „cel mai înţelept dintre oameni“, 1 Împăraţi 3:5‑12. Cum să explice oamenii obişnuiti ca noi opera unui geniu? Ce şanse are cel obişnuit să‑l priceapă pe cel înţelept? Eclesiastul este cea mai bună veste pentru lumea aceasta, în care fiecare caută adevărul în felul lui personal. Este o carte pentru cel căruia îi place să gândească, iar Solomon este frate cu toţi cei frământaţi de întrebările fundamentale ale vieţii: Cine sunt? De unde vin şi încotro mă îndrept? Ce rost are viaţa? Eclesiastul este soluţia dată celui ce caută să grupeze toate aspectele aparent contradictorii ale vieţii într‑un tot unitar si coerent.

Solomon este cercetătorul si colecţionarul de experienţe personale care a dorit să adune într‑o carte toate răspunsurile posibile la întrebarea: Ce este viaţa şi pentru ce se merită să trăieşti?

Cel ce scrie cartea se prezintă ca: „Fiul lui David“, prin urmare, fiul unui tată de excepţie. David a fost, de departe, cel mai strălucit, în adevăratul sens al cuvântului, împărat al lui Israel. David a fost imparatul care a transformat Israelul dintr-o confederatie de triburi într-o naţiune adevărată. David a fost un adevarat geniu administrativ care a alcătuit structuri statale, rânduieli financiare şi unităţi militare temute de toate ţările din jur. Solomon a preluat de la David toate aceste moşteniri şi le-a propulsat la un nivel si mai inalt, făcând astfel din Israel obiectul invidiei generale din lumea de atunci.

Acest “fiu special al lui David“ a fost insa preferat tuturor celorlalţi şi închinat Domnului imediat după naştere, 2 Samuel 12:24-25.

David ştia că cei din familia mamei lui nu-l vor primi cu bunăvoinţă pe Solomon şi că nu va fi acceptat, pentru ca in Solomon, rudele lui vedeau progenitura ucigaşului care le îndoliase familia. Nu este de mirare că David “l-a încredinţat în mâinile proorocului Natan “, iar proorocul l-a alintat cu un nume extraordinar, “Iedidia” adică “iubitul Domnului“. Iar această situaţie l-a favorizat pe Solomon, pentru ca este una sa creşti in casa unui împărat, alta în casa unui preot şi cu totul altceva să creşti în casa unui profet!

Solomon a primit darul unei capacităţi supranaturale care l‑a făcut „cel mai înţelept“ dintre toţi pământenii care au trăit vreodată. Deşi, ca vârstă, a fost cel de-al zecelea băiat al lui David, Solomon a fost ales să fie urmaşul lui la domnie. Ca să fie clar că nu este vorba despre un favoritism care ar urmări să o răsplătească cumva pe BatŞeba pentru nenorocirea pe care i‑o provocase, David explică alegerea divină cu ocazia procesului de întronare, in 1 Cronici 28:1-10.

Ce ştim despre această înţelepciune deosebită a lui Solomon? Inţelepciunea lui nu a fost una raţională, ca a noastră a tuturor, ci revelaţională. Una este să ai o înţelepciune “dobândită“, şi cu totul alta să ai una “dăruită“ de Dumnezeu. Se pare că Dumnezeu i‑a dat lui Solomon acces la o cale de cunoaştere la care noi n‑avem acces. Fără să meargă la şcoală şi fără să experimenteze în mod personal, Solomon a fost în stare să le vorbească celor din jur despre lucruri nemaiînţelese până la el şi a adus Ierusalimul la un nivel de cultură şi inovaţii nemaiauzite în celelalte împărăţii, 1 Imparati 4:20-34. Faima înţelepciunii lui Solomon a deposit cu mult granitele Israelului si s‑a răspândit în toate ţările dimprejur.

Este evident că Solomon a scris Eclesiastul dupa perioada de apostazie de cadere spirituala, pentru că înainte de acest moment el nu experimentase toate lucrurile despre care mărturiseşte în carte. Data scrierii trebuie plasata, într‑o vreme de autoanaliză profundă şi de pocăinţă adevărată. Tradiţia evreiască spune că Solomon a scris cartea Cântarea Cântărilor în tinereţe, cartea Proverbelor la maturitate şi cartea Eclesiastul spre apusul vieţii, când a ajuns să fie copleşit de regrete pentru anii irosiţi în plăcerile lumii şi în idolatrie (1 Împăraţi 11).

Data cea mai probabilă a scrierii cartii este în preajma anului 935 î.Cr. si este lucrarea unui om care şi‑a petrecut o foarte mare parte a vieţii în „căutări“, Eclesiastul 1:12-13.

De ce a dorit Solomon să caute şi să cerceteze? Bineînţeles, pentru că dorea să găsească ceva deosebit. Dar ce anume? Ce i‑a lipsit celui care asa cum chiar el marturiseste, le‑a avut pe toate? Motivul căutărilor lui Solomon este mărturisit în insuficienta cunoaştere pe care a avut‑o cu privire la eternitate,Eclesiastul 3:10-11.

Eclesiastul este mărturia unui om care le avea pe toate şi le experimentase pe toate, dar care simţea o pornire nestăvilită către ceva imposibil de neglijat şi de satisfăcut cum este eternitatea fiinţei. Sufletul uman este însetat şi înfometat după o realitate care nu poate fi înlocuită cu „pâine şi cu apă“. Plăcerile trupului nu satură niciodata sufletul. Împlinirile pământeşti ne lasă pradă agoniei după realităţile veşniciei. Dacă totul se termină la mormânt, atunci viaţa aceasta este o doar farsă care nu merită trăită, râsul se va preface în plâns, iar veselia în bocet.

Dorinţa după eternitate este o problemă de creaţie. Aşa ne‑a făcut Dumnezeu să fim! Ne este foame pentru că există mâncare şi Dumnezeu a rânduit să nu putem trăi fără ea. Ne este sete pentru că există apă şi Dumnezeu a hotărât să nu putem trăi fără ea. În mod asemănător, Dumnezeu a pus în noi „gândul veşniciei“ pentru că veşnicia există şi Dumnezeu vrea ca noi să ne pregătim pentru ea. Eternitatea nu este opţională, ci obligatorie! Opţională este numai destinaţia în care vrem să ne‑o petrecem.

Cartea subliniază responsabilitatea pe care o au acţiunile noastre înaintea lui Dumnezeu, Creatorul nostru. Expresia „sub soare“ care apare frecvent în carte delimitează realitatea pe care o putem percepe noi cu mijloacele limitate care ne stau la dispoziţie.

Dumnezeu ne-a spus că nimeni nu‑l va depăşi vreodată pe Solomon în înţelepciune, aşa că vom face foarte bine dacă ne vom întoarce mereu la el şi la lucrurile pe care Dumnezeu a vrut să ni le spună si noua prin el. Destinatarii cărţii Eclesiastul suntem noi, iar concluzia cărţii, „Teme‑te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui“, este valabilă pentru toţi oamenii.

Eclesiastul pune împreună fragmente de filosofie omenească pentru a alcătui întregul unui mesaj dumnezeiesc. În măsura în care ne vom opri numai la anumite fragmente si vom scoate din context, vom fi tentaţi să ne întrebăm: „Ce caută astfel de afirmaţii în Biblie?“ În măsura în care vom reuşi să vedem însă „întregul“, vom înţelege că „drumurile înfundate“ sunt enumerate doar pentru a scoate în evidenţă singura ieşire posibilă din impas, singura cale către fericirea cea adevărată şi durabilă care este Dumnezeu.

Solomon vrea să ne pregătească pentru marea întâlnire cu Creatorul nostru din ziua judecăţii de apoi. El îşi foloseşte experienţa proprie şi experienţele altora pentru a ne arăta că, fără perspectiva veşniciei, viaţa este lipsită de valoare, de sens, de împlinire si de certitudine. Singura explicaţie a acestei situaţii este că suntem făcuţi de Dumnezeu pentru o altă existenţă, una pentru care trebuie să ne pregătim aici.

Studiul cartii Eclesiastul este o adevarata aventura care atunci cand o incepi te poarta spre descoperiri extraordinare cu privire la om si Creatorul Lui. In studiile urmatoare vom continua sa descoperim maretia revelatiilor date de Dumnezeu lui Solomon, iar prin el, noua.

Eclesiastul 1:1‑11

Oamenii au atat de multe intrebari legate de viata incat nu stiu daca ar putea fi curpinse intr-o singura carte, pentru ca viata este o enigma. Pentru omul fara Dumnezeu viata este un mare semn de intrebare. Intrebari precum: De ce? Cum? Cine? Unde? Care?… sunt mereu in mintea lor. Realitatea mortii face ca aceasta viata sa fie zadarnica si nefolositoare daca nu ajungem la cunostinta lui Dumnezeu, singurul care poate da sens acestei vieti si raspunsurile pe care oamenii le cauta. Din pacate cei mai multi oameni au o filosofie de viata superficiala care ii tin in ignoranta, pana ajung la portile mortii.

Primul lucru pe care-l remarcăm în această introducere este că autorul preferă să nu se numească Solomon, ci „fiul lui david, împărat la Ierusalimului“. De câte ori cineva nu apare cu numele lui propriu în Biblie există o motivație serioasă. Oare de ce iși ascunde numele Solomon?

E posibil sa o faca dintr-o necesară „lepădare de sine“. Numele lui era cel mai cunoscut și invidiat nume din vremea aceea, iar oamenii de pretutindeni îl știau. În Eclesiastul, Solomon preferă să se numească, „fiul lui David, împărat al Ierusalimului“, avand șansa sa fie urmasul celui ce a fost numit “un om după inima lui Dumnezeu“ și să domnească la Ierusalim, cetatea aleasă de Creatorul cerurilor si al pamantului! Viata lui Solomon a cunoscut foarte multe urcusuri dar si coborari abrupte in ceea ce priveste moralitatea si spiritualitatea lui. Poate ca prin aceasta formulare el spune indirect: „Nu sunt mândru de ceea ce am făcut sub numele acela. Ar fi trebuit să știu mai bine, să fiu altfel și să nu fac multe din lucrurile pe care le-am făcut. Mi-e rușine de multe din faptele savarsite sub numele acela.“Nu putem sti cu exactitate motivul pentru care el a ales sa se prezinte astfel, dar cu siguranta a avut un motiv foarte serios.

Al doilea lucru pe care-l remarcăm în introducere este apariția întrebării fundamentale:

Ce folos are omul din toată truda pe care şi-o dă sub soare? Cu ce rămânem la sfarșit? Când viața ne scapă printre degete, imposibil de oprit, cu ce rămânem în mîna la fârșitul ei?

Din aceste prime versete pare ca scriitorul cartii este deprimat si frustrat de viata; viata este vazuta ca o obligatie, munca este fara pret, iar placerea fara sens. Insa pe masura ce continuam sa citim cartea, intelegem ca Solomon nu vorbeste despre zadarnicia vietii in general, ci doar a vietii fara Dumnezeu. Fara Dumnezeu, suma plusurilor si a minusurilor din viata este egala cu zero. Viata fara Dumnezeu este zadarnica, plina de frustrari si fara scop.

Cum se încadrează viaţa noastra trecatoare în contextul veşniciei şi ce importanţă are efemerul existenţei umane în confruntarea cu eternul? Eclesiastul se întreabă: Care este decorul și care sunt actorii? Este natura decorul și oamenii sunt actorii sau natura este actorul, iar oamenii sunt doar decorul trecător? Cine o valoare mai mare? Cine rămâne la urmă? Intrebari si framantari ale omului care cauta raspunsuri si intelesuri ale vietii si ale existentei umane.

Desi generatiile se succed una dupa alta, viata pe pamant isi continua ciclul, soarele rasare si apune zi de zi, vantul face un ciclu complet de la nord catre sud si inapoi, fluviile si raurile curg in mod constant catre mare, omenirea se framanta incontinuu si cu toate acestea nu este niciodata satisfacuta si toate par a fi monotone, plictisitoare si fara sens atata timp cat sunt privite din  perspectiva lumeasca.

Aceste cuvinte ale lui Solomon par sa vina din partea unui om fara Dumnezeu. Cativa dintre cei mai cunoscuti atei din lume au avut puncte de vedere similare cu acesta pe care Solomon il enunta in primele 11 versete ale cartii atunci cand au ajuns la sfarsitul vietii lor.

Eclesiastul este cartea unui om chemat de veşnicie, dar care nu ştie pe ce cale să apuce ca sa ajunga într‑acolo. El aude si simte chemarea eternităţii, dar aleargă spre ea bătând la porţi străine care i se deschid doar ca să‑l amăgească si sa-i indrepte atentia catre drumuri înfundate, care nu duc nicăieri. Cartea Eclesiastul este marturia unui suflet care a fost gata-gata să eşueze în căutarea lui după fericire.

Omul tânjeşte după ordine şi claritate, după o „privire de ansamblu“ care să‑i explice cum, de ce şi pentru ce există şi interacţionează toate lucrurile. Omul intelept este asemenea unei trestii gânditoare. El nu se poate mulţumi doar să experimenteze viaţa. Spre deosebire de celelalte vieţuitoare, omul are capacitatea de a medita, de a gandi raţional şi de a trage concluzii printr-un proces complex de analize logice.

Dumnezeu nu a planuit ca omul sa gaseasca implinirea doar prin simplul fapt ca traieste, ci numai printr-o viata alaturi de El.

Eclesiastul 1:12 ‑ 2:26

Eclesiastul ne introduce in acest pasaj notiunile pe care le va aminti si le va repeta in tot restul cartii: intelepciunea, nebunia si prostia.

Sa explicam in cateva cuvinte notiunile: cunostina, pricepere si intelepciune.

Acumularea de informatii duce la cunostinta. Abilitatea de a realiza ceva practic cu cunostintele dobandite demonstreaza priceperea, iar punerea impreuna a tuturor realizarilor datorate priceperii intr-un scop moral, superior arata intelepciunea. In zilele noastre insa cu greu se mai face diferenta intre termini. Copii merg la scoala ca sa capete cunostinte. Priceperea care vine ca urmare a punerii in practica a cunostintelor acumulate

este folosita de cele mai multe ori in scopuri imorale, pentru realizarea unor lucruri care nu aduc decat suferinta omului pe termen lung. Acesta este motivul pentru care intelepciunea este atat de rar intalnita in zilele noastre. Pentru ca toate cunostintele omului si priceperea sa nu lucreaza impreuna pentru un scop moral si cu caracter divin. Spiritual vorbind, am ajuns sa traim zilele decadentei morale din zilele de dinaintea potopului, „a văzut că răutatea omului era mare pe pămînt, şi că toate întocmirile gîndurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău“ (Geneza 6:5).

Lucrurile despre care citim in cap. 2:1-11 ne prezinta cu limpezime si claritate exact gandurile oamenilor zilelor noastre. Aceste lucruri sunt realitati ale vietii omului lipsit de un standard moral divin, ale omului condamnat sa umble in intuneric ca un nebun lipsit de ratiune, 2:12-17.

Expresiile “lucruri de sub ceruri” si “lucruri de sub soare”, descrie viata de pe pamant, unde Dumnezeu ne-a pus pentru o perioada de timp, iar Solomon doreste sa ne arate cum putem ramane cu ceva etern din scurta noastra umblare pe pamant. Trebuie sa ramana in urma noastra ceva semnificativ atunci cand vine sfarsitul existentei noastre trecatoare. Daca viata nu este privita si inteleasa din perspectiva eternitatii, atunci ea nu se va dovedi a fi decat un mare puzzle din care lipsesc piesele cele mai importante. Acest lucru este este o tragedie si o drama pentru sufletul omului, totul se dovedeste a fi desertaciune si goana dupa vant.

Omul cauta in zadar implinirea in lucrurile de sub soare, daca lucrarile lui nu au un castig vesnic. Aceste marturii ale lui Solomon nu fac decat sa demonstreze ca omul nu a fost creat pentru aceasta lume. Pentru ca daca aceasta este lumea pentru care ar fi fost creat, atunci el si-ar gasi implinirea si rostul in interiorul ei.

Solomon a incercat mai intai o incursiune in lumea filosofiei, dar s-a intors de acolo dezamagit, 1:18. Cineva spunea ca un folosof este „un om care pe întuneric, într‑o cameră cufundată în beznă, caută o pisică neagră, care nu este acolo“.

Acelasi lucru il spune si apostolul Pavel filosofilor atenieni care „nu‑şi petreceau vremea cu nimic altceva decât să spună sau să asculte ceva nou“ că toate căutările lor după sensul vieţii sunt zadarnice, Fapte 17:26-28.

Solomon a incercat apoi lumea placerilor, 2:1-3. Omul care isi cauta fericirea in placeri de moment ale pacatului nu fac decat sa se minta si sa se insele singuri. Solomonn numeste acest lucru ca fiind o nebunie. Ce bine ar fi daca societatea noastra care se scalda in distractii si placeri pacatoase, ar lua aminte la cuvintele Eclesiastului. Mass media, cinematografia , internetul, tv, imping oamenii catre o existenta virtuala, ireala, o lume a imaginatiei si a fanteziei.

Solomon a trecut apoi prin experienta betiei, 2:4. Este important de observat cum Solomon subliniaza starea de veselie pe care vinul o aduce doar trupului, dar nu si sufletului. Omul care crede ca prin betie poate ajunge la fericire se inseala amarnic. Un medic spunea astfel despre băutură: Alcoolul face nasul roşu, ochii vineţi, ficatul cenuşiu, nopţile albe, zilele negre, inima albastră şi viitorul întunecat“. Alcoolul conservă fiinţele moarte, dar le ucide pe cele vii.

De acolo Eclesiastul a trecut la incercarea de a gasi implinirea in realizarile materiale, 2:4-8. Daca cititi capitolele noua si zece din 1 Imparati veti gasi acolo descrise pe larg realizarile sale materiale. Dar oricat de mari ar fi realizarile materiale ale unui om, ele nu pot substitui realizarile sufletesti care sunt pentru eternitate.

În mijlocul abundenţei materiale, sufletul omului poate însă muri de foame! Solomon s‑a întors şi din lumea realizărilor materiale cu mâinile goale. Banii ne pot duce oriunde, cu excepţia cerului, şi ne pot da orice, cu excepţia fericirii. Mamona este cel mai mare stăpân de sclavi din lume. Trebuie să învăţăm să ne ridicăm deasupra averilor noastre materiale. Uneori creştinilor li se pare că ajung sa prospere dpdv material pentru că Satan îi lasă în pace, iar Dumnezeu îi binecuvântează. Dar mă tem că s‑ar putea să fie şi invers!

Apoi Solomon patrunde in lumea muzicii si a desfraului, 2:8-10. Dar si de acolo s-a intors la fel de dezamagit, 2:11. Cred ca fiecare dintre noi ne regasim intr-o mai mica sau mai mare masura in aceste incursiuni si experiente pe care le-a avut Solomon sub soare. Cineva spunea ca lumea distractiilor este precum o guma de mestecat, care atunci cand o mesteci nu iti aduce nimic, ci doar iti da ceva de facut. De aceea este atat de important sa ne amintim mereu avertismentul lui Pavel din 2 Timotei 4:1-4. Asa zisele distractii ale zilelor noastre nu imbogatesc vietile, ci le saracesc, ele fura tot ce este moral si spiritual in om.

Cu ce s-a ales Solomon dupa toate expereintele de care am amintit pana acum? Sa citim 2:17-21.

Acest pasaj in care Solomon vorbeste despre lipsa de valoare si semnificatie a vietii se incheie cu marturisirea lui cu privirea la esecul sau de a schimba “lipsa de sens” a tuturor lucrurilor din jurul sau, 2:22-23. Scopul vietii nu este viata insasi, Putem vedea cum Solomon alegand sa cunoasca fericirea prin implinirea tuturor placerilor mintii si inimii sale ajunge de fiecare data in fata unui zid, a unui drum infundat si se intoarce de fiecare data dezamagit. Concluzia acestor lucruru este ca fericirea nu poate fi atinsa cu adevarat de cineva decat daca ii este data de Dumnezeu. Fericirea este o stare care are drept scop implinirea voii lui Dumnezeu. Fara aceasta atitudine viata prezenta este lipsita de sens. Saptamana viitoare vom descoperi ca nu numai viata prezenta nu are sens daca nu implica trairea cu Dumnezeu. O astfel de viata este si fara viitor.

Eclesiastul 3-5

In primul verset din capitolul trei Solomon spune ca Dumnezeu are un plan precis cu privire la creatia Sa, iar viata omului nu este independenta de planul lui Dumnezeu. Pentru fiecare lucru de sub soare exista un timp si o vreme potrivita. In versetele de la 2-8 citim despre 14 lucruri deosebite in viata care isi au toate vremea lor si care ne arata cum lucreaza Dumnezeu prin intelepciunea si puterea Lui divina in sfera trupului, sufletului si a duhului omului. Viata este asemenea unui scenariu care trebuie interpretat dupa modul in care a fost scris de scriitorul lui, sau precum un cantec care trebuie cantat dupa melodia celui ce l-a compus.

In versetul 11 Solomon subliniaza un lucru deosebit de important in istoria evenimentelor si a reactiilor oamenilor de-a lungul timpului, “Dumnezeu a pus vesnicia in inimile lor.” Acest lucru a dus la fenomenul de universalitate al religiei. Oamenii de stiinta au comfirmat faptul ca nu s-a descoperit si ca nu exista popor care sa nu aiba o forma oarecare de inchinare religioasa. Cu alte cuvinte omul nu poate functiona fara religie. Cineva spunea dupa ce a studiat si cercetat toate aceste aspecte ale vietii omului ca “daca Dumnezxeu nu ar fi existat, atunci ar fi trebuit sa il inventam”. Aceia care afirma ca sunt atei nu formeaza un grup nereligios, ci sunt oameni care au pervertit sentimental religios schimband adevarul lui Dumnezeu in minciuna sub masca intelectualitatii si a arogantei care i-au dus la nebunie, Romani 1:18-25.

Dupa cercetari aprofundate ale unui grup de oameni de stiinta facute timp de cativa ani pe un segment de 120 de persoane care practicau diferite forme de meditatie religioasa au concluzionat in finalul raportului intocmit ca oamenii sunt programati sa creada in divinitate. Unul dintre doctorii care au participat la aceste cercetari au spus ca in cursul cercetărilor lor au observat un lucru straniu, şi anume acela că creierul uman este parcă „programat“ pentru a avea experienţe religioase. Cu alte cuvinte, creierul este predispus la credinţa în supranatural, şi de aceea, atât de mulţi oameni cred în Dumnezeu“ Neurologul a subliniat faptul ca nu a vrut sa afirme ca Dumnezeu ar fi o creatie a creierului uman ci sa să demonstrez că Dumnezeu există şi, pe lângă faptul că a creat Universul, El a instalat în organismul uman o maşinărie aproape perfectă, creierul oferind posibilitatea tuturor oamenilor de a-l descoperi mai usor pe Creator.

Pana si cei mai înfocaţi adepţi ai evoluţiei au trebuit sa recunoasca si sa afirme ca: „Omul este un animal religios!“

Viaţa este mai mult decât „să mâncăm şi să bem că mâine vom muri“! Dincolo de funcţionalitatea proceselor materiale din organism, la nivelul sufletului fiinţa umană este definită în Biblie drept un un „vas“ destinat să găzduiască conţinut divin, 2 Corinteni 4:7.

Solomon concluzioneaza cu urmatoarea observatie: “dar omul nu poate pricepe de la inceput pana la sfarsit lucrarea pe care a facut-o Dumnezeu.” Presimţirea veşniciei şi neputinţa de a o înţelege în contextual vieţii actuale i‑a dus pe mulţi la sinucidere. Sinuciderea este adeseori cel mai violent strigăt după ajutor. Persoana în cauză refuză să mai fie complice unei existenţe mincinoase, cu aspect de „farsă“. Între ordinea pe care o doreşte lăuntrul ei şi „dezordinea haotică“ din jurul ei se naşte o tensiune insuportabilă.

Cartea Eclesiastului este un răspuns dat chemării veșniciei, iar faptul că „omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut‑o Dumnezeu“ nu poate şi nici nu trebuie să ii nege existenţa.

Dumnezeu are un plan care cuprinde toţi oamenii din lume, toate evenimentele din viaţa lor şi asta în fiecare secundă a existenţei lor! Solomon crede că a găsit formula magică prin care poate explica „dezordinea“ din lume, instaurarea unei ordini divine pe care omul n‑o poate pricepe, dar căreia el trebuie să i se supună, 3: 12-15.

După ce admiră intelepciunea si maretia planului divin cu omul, Solomon începe să enumere anomaliile din jur. Prima cu care începe Solomon este nedreptatea în justiţie. Cum se împacă existenţa judecătorilor nedrepţi ca reprezentanţi ai „dreptului judecător“ din ceruri? 3:16-21.

Cum se împacă oare providenţa divină cu nedreptăţile „strigătoare la cer“ care se petrec pe pământ? Răspunsul găsit de Solomon nu este de loc măgulitor pentru omenire: Strâmbătatea rânduielilor umane este rezultatul îndepărtării de Dumnezeu, iar această înstrăinare i‑a făcut pe oameni să trăiască la nivelul „dobitoacelor“.

Cum să accepţi că nedreptatea domneşte chiar şi în „locul rânduit pentru dreptate“? Solomon ne dă trei răspunsuri:

Întâi, judecata oamenilor de pe pământ este doar temporară. Adevărata judecată o va face la sfârşit Dumnezeu, 3:17.

Apoi, Dumnezeu îngăduie nedreptăţile actuale ca să ne arate cum suntem atunci când Îl scoatem pe El din viaţa noastră. Fără El, nu suntem dumnezei, ci animale, 3:18.

Capitolul patru incepe cu o observatie. Dumnezeu isi restrange uneori temporar influenta pentru a scoate in evidenta faptele pacatoase ale omului si incapacitatea lui de a trai o viata morala daca este lasat in voia lui. Fara influenta lui Dumnezeu, in lume domneste rautatea, 4:1-3.

Se spune, nu fără temei, că diferenţa dintre băieţi şi bărbaţi este numai în dimensiunile şi preţul „jucăriilor“ pe care şi le doresc. Oamenii cheltuiesc bani pe care nu‑i au, pentru lucruri care nu le trebuie, ca să impresioneze oameni pe care nu‑i pot suferi. Întrebat: „Cât i‑ar fi suficient?“, un miliardar american a răspuns: „Cât am acum şi încă puţin …“. 4:4.

La aceeasi concluzie cu Solomon a ajuns si Pavel cand ii scrie lui Timotei in prima sa epistola 6:6-10. Fiecare om trebuie să stea puţin în loc şi să se întrebe: „Muncim ca să trăim sau trăim ca să muncim? Agonisim, agonisim, dar când mai avem timp să ne mai şi bucuram de agoniseala noastră? Omul este în pericolul de a deveni un „maniac al muncii“, un robot programat doar pentru osteneală şi câştig. Solomon ne spune că aceasta este o mare lipsă de înţelepciune, mai ales când cel în cauză este un singuratic căruia i‑ar fi suficient mult mai puţin, 4:5-8. Solomon ne spune că, în această lume rea şi duşmănoasă, singurătatea este echivalentă cu o condamnare la moarte, în timp ce asocierea înseamnă putere, 4:9-12.

O altă anomalie este aceea ca oamenii uită că avem de‑a face cu un Dumnezeu Creator care ştie totul şi care n‑are nevoie de ceea ce‑i spunem noi ca să afle ceva. In loc să tăcem înaintea Domnului ne grăbim să ne târguim cu El şi ne pripim să‑i facem juruinţe, de parcă El ar avea nevoie de noi, nu invers, 5:1-7.

Câteodată, ne spune Solomon, pedeapsa lui Dumnezeu nu aşteaptă judecata de la urmă, ci este aplicată imediat. Nedreptul care se îmbogăţeşte pe mijloace necinstite şi prin nedreptăţirea altora este pedepsit printr‑o sete nepotolită după argint. Dumnezeu îi răpeşte mulţumirea! Bogăţia nu satură, ci aţâţă poftele, 5:10. O altă pedeapsă sunt „prietenii“ care‑l linguşesc pe cel bogat şi trăiesc pe socoteala lui, 5:11.

Încă o pedeapsă dată de providența divină este stresul sâcâitor şi insomnia chinuitoare, 5:12.

O altă pedeapsă aplicată de providenţa divină este caracterul nestatornic al bogăţiei, 5:13-17. Solomon vorbise despre aceeaşi temă şi în cartea Proverbelor 23:4, 28:20. Dumnezeu are un plan şi planul acesta reglează toate lucrurile pentru binele şi binecuvântarea celor care ascultă de Dumnezeu, 5:20. În lumea „de sub soare“, omul primeşte bucuria, nu proprietatea lucrurilor din jur. A venit pe lume cu mâinile goale şi la fel va pleca din ea în ceasul morţii. Până şi capacitatea de a ne bucura de lucrurile din jur este un dar de la Dumnezeu. Fără bunăvoinţa divină, bogăţia poate deveni un blestem. Ce tragic este să‑i vezi pe unii cheltuindu‑şi toate puterile ca să obţină lucruri de care n‑au apoi timp să se bucure! Celor iubiţi de

Dumnezeu, el le dă pâinea ca prin somn şi împreună cu ea le dă fericirea, plăcerea şi mulţumirea de a şti că totul lucrează conform unui plan desăvârşit făcut de Dumnezeul care îi aşteaptă în eternitate, Psalmul 13:5-6.

Deşi societatea de consum din care facem parte oferă o gamă tot mai variată şi mai amplă de programe de divertisment, acestea reuşesc doar sa amorţească inimile triste şi împovărate ale oamenilor. Realitatea este că oricât am încerca să înveselim inima cu lucrurile acestei lumi, ea va rămâne tot împovărată şi tristă. Doar atunci când Dumnezeu se aşează în inima zdrobită a omului, curăţind‑o prin lucrarea Sa minunată, poate omul spune, nu doar cu buzele, ci cu întreaga fiinţă: „Cânt Domnului, căci mi‑a facut bine!“

Eclesiastul 6-7

Pana in prezent Solomon ne-a prezentat doua realitati practice ale vietii omului pe pamant: sa te multumesti si sa te bucuri cu ceea ce ai este mai bine decat sa alergi mereu dupa mai mult; toate evenimentele vietii sunt sub autoritatea si guvernarea lui Dumnezeu. Am vazut ca bogatia nu este neaparat binecuvantare, iar suferinta ceva rau; ci este foarte posibil ca cel ce pare binecuvantat de fapt sa nu fie, iar cel ce pare blestemat de fapt sa fie binecuvantat. Bucuria celui mulţumit este rasplata pe care o primeşte omul atunci când se supune divinitatii, ascultând de poruncile lui Dumnezeu şi asteptand fericirea eternă spre care se simte irezistibil atras.

Solomon ne pune inainte in urmatoarele capitole ideea că viaţa poate fi privită nu doar prin ceea ce nu este, ci şi prin ceea ce poate fi. Eclesiastul ne propune un punct de vedere interesant si anume ca viaţa poate fi privită drept o investiţie. Dar investiţia aceasta este riscantă din două motive: viaţa este lipsită de împlinire şi viaţa este lipsită de certitudine.

La întrebarea: „De unde știi că cineva a reușit în viață“? se pot da trei răspunsuri în funcție de perspectiva pe care o ai asupra vieţii. „Pentru unii, viaţa este o avere mare care poate fi risipită nebuneşte. Ei se consideră „reuşiţi“ dacă au ajuns la sfârşitul vieţii cu mâinile goale, bucurându‑se până la ultimul leu de ceea ce au avut. Pentru alţii, viaţa este o „cheltuială“ care trebuie făcută cu zgârcenie. Aceştia trăiesc prudent considerând că au „reuşit“ numai în cazul în care au cheltuit cât mai puţin şi au lăsat în urmă aproape tot ce le‑a trecut prin mână. Există însă şi oameni care consideră viaţa drept o „investiţie“ si s‑ar putea ca ei să trăiască cu mai puţin şi să nu lase în urma lor prea mult, dar sunt „reuşiţi“ atâta vreme cât s‑au investit pe ei în oamenii pe care i‑au iubit şi în adevaratele comori, nu pentru acest pamant ci pentru vesnicie.

Risipeşte, agoniseste sau investeşte. Care dintre aceste trei cuvinte ma caracterizeaza pe mine?

Bogăţia nu poate suplini falimentul launtric pentru că niciodată cantitatea nu a fost un substitut pentru calitate. Adesea se crede ca numarul este important si se pierde din vedere valoare. Pana si o biserica mare ca numar nu este neaparat si binecuvantata. Dar aceasta este mentalitatea societatii in care traim. Se scot produse noi pe banda rulanta, dar odata cu acest exces scade si calitatea produselor. Asta spune Eclesiastul in 6:7.

In acest punct al cartii sale, Solomon ne prezinta o noua incursiune a sa, un alt experiment pe care il incearca in alergarea lui dupa fericire si implinire. Aceasta incursiune este moralitatea. El incearca sa duca o viata morala fiind asemenea multor oameni de astazi, care se considera oameni buni si cumsecade.

Incepe in 7:1 subliniind importanta de a avea un nume bun, onorabil si respectat de cei din jurul tau. Si nu este nimic in neregula cu aceasta afirmatie. Adesea auzim la inmormantari cum preotii spun o lista intreaga de lucruri bune despre cel ce a parasit lumea aceasta incercand parca sa il impinga de la spate in imparatia cerurilor. Solomon spune ca trebuie sa ne straduim sa avem un nume bun pe pamantul acesta si o onorabila inmormantare cand parasim aceasta lume, dar pot oare aceste lucruri sa satisfaca sufletul?

Oricât pare de paradoxal, valoarea vieţii este dată de clipa morţii, pentru că viaţa este scurtă, dar eternitatea este nemăsurată. Solomon ne spune că adevărata înţelepciune a vieţii se deprinde prin confruntarea cu moartea. Un singur nume te poate face astazi sa intampini cu incredere momentul mortii, numele de crestin pe care de cand l-ai primit, l-ai aparat si l-ai purtat cu onoare pana in clipa mortii.

Vs.3-4: Prin pacat diavolul a facut ca viata aceasta sa fie un continu divertisment, unde rasul si glumitele insotesc oamenii pana la poarta cimitirului. Desi vad cum prietenii si membri familiilor lor parasesc lumea aceasta, cei mai multi oameni par ca sunt eliberati de o povara si nu se obosesc sa se intrebe unde anume merg cei dragi lor care au murit. Nu considera ca acest lucru este important si demn de luat in seama. Pierdut sau mantuit, pentru ei este acelasi lucru.

In vs. 12 citim ca inţelepciunea, oricât de strălucită ar fi ea, nu poate pătrunde maretia planului divin al lui Dumnezeu, dar poate zidi în cel ce o are un caracter care va fi răsplătit de Dumnezeu. “Intelepciunea da viata celui ce o are”; ea nu poate fi cumparata, de aceea tot ceea ce medicii pot sa ofere unui bogat pe patul de moarte sunt poate doar cativa ani in plus. Dar nu poate primi viata nici pe pamant si nici dincolo de acesta, in vesnicie. Intelepciunea noastra este in Isus Cristos, iar cel ce il are pe El, are viata.

In vs.20-22 Solomon constata starea generala de pacat in care lumea este scufundata si incapacitatea omului de a trai o viata neprihanita. La aceeasi cunoastere ajunsese inainte si tatal sau David si citim asta in Psalmi, dar si apostolul Pavel care spune acelasi lucru in Romani 3:10-11.

Vs.25-28: Înţelepciunea ar fi trebuit să‑l facă pe Solomon să asculte porunca lui Dumnezeu şi să nu trăiască în păcatele interzise în mod expres pentru un împărat. Solomon a esuat in acest sens, iar excesele lui nu s‑au limitat numai la bogatie si putere, dar si in alegerea unui numar nemaintalnit pana atunci de neveste. Dar si aceasta experienta a desfraului i-a adus doar dezamagire, de aceea vorbeste astfel la batranete despre femeile care i-au trecut prin viata.

Nu trebuie sa intelegem din aceste cuvinte ca Solomon nu iubeste sau nu apreciaza femeia. El vorbeste in 9:9 despre bucuria de a imparti aceasta viata si de a te bucura de viata alaturi de femeia iubita. Sa nu uitam ca tot el este cel ce a scris cartea Cantarea Cantarilor, care este o adevarata oda inaltata iubirii si isi incheie cartea Proverbelor aratandu-si din nou aprecierea pentru femeia care se teme de Domnul in 31:30-31.

Poligamia este o invenţia a omului, care n‑a adus nici o îmbunătăţire planului divin original al lui Dumnezeu. Mulţimea femeilor adunate în haremul imperial l‑a lăsat pe Solomon total nemulţumit de calitatea „trofeelor“ sale. Nu femeia, ca şi creatie a lui Dumnezeu l‑a dezamăgit pe Solomon, ci femeia de consum, femeia redusă la statutul de marfă. Din pacate astazi tot mai multe femei se multumesc sa fie vazute si tratate astfel si sunt promovate intens de societatea noastra.

Eclesiastul 8-9

In versetele 16-17 din cap.8 Solomon ne spune ca este in zadar pentru om sa se intrebe mereu: ”de ce?” Omul se naste nestiutor si moare ignorant. Solomon ne da doua motive pentru care ar trebui sa incetam sa ne mai intrebam “de ce?”:

Omul nu poate sa inteleaga si sa priceapa lucrarile marete ale lui Dumnezeu. Este limitat in cunostinta si intelepciune si nu poate sa cuprinda maretia cunoasterii si intelepciunii Creatorului sau. Avand in vedere ca omul nu poate cuprinde maretia lui Dumnezeu, nu ii ramane decat sa se supuna si sa accepte hotararea Creatorului lui. Solomon exprima in primele versete al cap.9 ideea mortii subliniind din nou ca viata sub soare este lipsita de sens.

Este foarte important ca de fiecare data cand studiem cartea Eclesiastul sa plecam de la doua idei foarte clare. In primul rand, aceasta carte este marturia unui om care a inteles ca vieta fara Dumnezeu este desertaciune si goana dupa vant. In al doilea rand trebuie inteleasa diferenta intre viata sub soare pe care a trait-o Solomon ca un simplu om si viata sub har pe care o traieste astazi crestinul.

Solomon vorbeste ca un simplu om aflat in cautarea cunoasterii si a fericirii de sub soare. El nu a fost nascut din nou, nu a trait sub harul lui Cristos si pecetluit prin Duhul Sfant asa cum este astazi crestinul si cum citim in Coloseni 3:1-3.

Astazi cunostinta crestinului depaseste lucrurile de sub soare. Pentru crestin viata pe acest pamant nu este decat o pribegie departe de casa, de existenta de deasupra soarelui, in ceruri, in prezenta lui Dumnezeu. De aceea intelegerea vietii si a mortii este diferita cand te aflii sub harul lui Dumnezeu. Va spun aceste lucruri pentru ca aceasta carte este vazuta de multi ca oaia neagra a bibliei, o carte care nu ar trebui sa existe in cuvantul inspirat al lui Dumnezeu pentru ca spune multe lucruri care aparent contrazic invataturi esentiale ale crestinismului. Aceasta carte a fost si este folosita si in present de atei pentru a combate invatatura intregii scripturi.

De aceea trebuie sa intelegem ca Eclesiastul este o carte care contine marturia experientelor si experimentelor personale ale lui Solomon in viata sa. El a incercat tot ceea ce se putea incerca sub soare, astfel ca afirmatiile lui din aceste versete si din intreaga carte trebuie intelese in aceasta lumina.

In aceasta prima parte a capitolului 9, Solomon da de inteles ca nu conteaza ce drum alegi in viata pentru ca o sa ai oricum aceeasi soarta cu ceilalti, iar viata pare a fi asemenea unei loterii in care oamenii sunt doar victime ale coincidentelor si circumstantelor in care se gasesc.

Vs.4-6: Unii oameni se tem aşa de mult de moarte că nici nu mai apucă să trăiască! Fricoşii ajung sa moara de multe ori chiar înainte de moarte pe cand cei curajoşi nu gustă moartea decât o dată. Concepţia despre moarte va determina filosofia omului cu privire la viaţă. Moartea este ultima verificare şi validare a credinţei noastre. Solomon acceptă locul morţii în planul divin şi işi sfătuieşte cititorii să nu se lase tulburaţi de perspectiva morţii, ci s‑o folosească drept motivaţie pentru o viata mai bună.

In versetele de la 7-9 Solomon spune in trei expresii scurte urmatoarele lucruri: bucură‑te de mâncarea pe care o ai, fă din fiecare zi a vieţii o sărbătoare şi fii fericit în cadrul familiei pe care ţi‑a dat‑o Dumnezeu.

Vs.10 este unul din versetele folosite de cei ce promoveaza teoria adormirii sufletului dupa moarte. Dar in acest verset Solomon vorbeste despre trupul care dupa moarte nu mai poate munci, despre creierul care dupa moarte nu mai poate gandi, dar nu face nici o referire la suflet si la trairea pe care o are acesta si dupa parasirea trupului in asteptarea invierii din ziua judecatii .

Vs.11-12: Lucrarea, chibzuinţa, ştiinţa şi înţelepciunea sunt caracteristicile unei vieţi neprihănite insa câteodată nici acestea nu garantează reuşita şi fericirea. Astfel după ce ne‑a arătat că moartea este sigură, Solomon vrea să ne convingă si că viaţa este nesigură, de multe ori asemenea unei loterii.

Cel ce se naste negru va avea problemele lui, albul le va avea pe ale sale, iar daca te nasti galben tot o sa ai probleme. Este vorba doar de sansa si nu poti sa faci nimic cu privire la asta. Le fel este cu tara in care te nasti si familia pe care o ai. Nu sunt lucruri pe care sa le alegi. La aceste lucruri face referire Solomon in aceste versete. Aceasi observatie o face si Apostolul Pavel in Romani 9:15-16.

Vs.13-16: Incertitudinea vieţii nu trebuie să ne împingă spre fatalism. Omul nu este responsabil pentru ceea ce nu cunoaşte, ci pentru doar pentru ceea ce ştie şi face. Nesiguranţa vieţii nu trebuie să ne împingă spre nebunie. Fiecare om trebuie să facă o alegere. Faptul că moartea este sigură şi viaţa atât de nesigură ne poate îndemna să ne lasam prada „nebuniei“, sa ne lasam prada trăirii împotriva standardelor pe care le cunoaştem cu mintea, dar nu le putem acceptăm cu inima.

Solomon începe o temă nouă care va marca sfârşitul acestei cărţi. Fiecare dintre noi este la o răscruce. Convingerea că există un plan divin este adeseori zdruncinată de anomaliile si lucrurile fara sens evidente din jurul nostru. Neputinţa de a împăca aceste două realităţi pot avea asupra noastră două efecte: să ne facă să fugim de realitate si să ne refugiem în nebunie, asa cum fac multi oameni sau să ne facă să lucrăm în linişte pentru ceea ce ştim că este bine. Lipsa de sens pe care o vedem în jur nu trebuie sa ne lase fara speranţă.

Vs.17-18: Viaţa este o luptă, ne spune Solomon. Luptaţi‑vă cu înţelepciune dacă nu vreţi să vă număraţi printre victime. Biruiţi tentaţia nebuniei şi investiţi‑vă în facerea binelui, iar atunci când toate se vor sfârşi, nu vă va părea rău. Veţi fi în numărul învingătorilor! Apoi ne avertizează că nu se cere mult ca să o luăm razna. Puţină neseriozitate, puţină glumă cu păcatul, puţină uşurătate şi am luat‑o la vale pe derdeluşul nebuniei.

Incheie acest copitol subliniind ca viata unui singur individ poate avea o mare influenta asupra celorlalti, iar influenta este si mai puternica atunci cand este directionata inspre rau. Istoria sta marturie acestei afirmatii. Adam a pacatuit si acest lucru a afectat inreaga rasa umana; vechiul testament este plin de marturii ale influentei negative ale unui singur individ asupra unui om, grup de oameni sau a intregului popor. Anania si Safira au pacatuit si din acel moment biserica nu a mai fost la fel de puternica precum fusese la incepututrile sale. Atatia oameni au distrus credinta altora si au distrus chiar biserici. Putem sa ii amintim aici pe Stalin, Lenin, Hitler si multi altii.

De aceea atat Domnul Isus cat si sfintii apostoli ne avertizeaza in repetate randuri sa nu toleram pacatul si nici pe cei ce aduc pacatul in biserica.“Un singur pacatos distruge mult bine.”

Eclesiastul 10-12

Capitolul zece incepe cu un adevar universal, vs.1: “putina nebunie copleseste intelepciunea si slava.” Nebunia ne da tarcoale tuturor. O singura clipa de nebunie iti poate distruge viata, sau poate distruge viata altora. Doar un moment de ratacire si viata poate capata o intorsatura dramatica. O neatentie la volan, un pahar in plus, cinci minute cu o femeie usoara, o decizie gresita, sunt doar cateva exemple despre cum putina nebunie iti poate distruge viata.

Orice lucru ar face, inteleptul il face cu toata inima, in timp ce nesabuitul il face cu inima indoita, vs.2. Dumnezeu asteapta de la noi ca ceea ce facem pentru El in slujirea noastra sa facem cu bucurie si entuziasm. Pentru multi crestini insa viata cu Dumnezeu pare o povara si o greutate. Nu se observa pasiune in actiunile lor, ci doar fapte religioase, facute mai mult de ochii lumii si pentru multumirea constiintei lor.

In vs.3 citim un alt adevar cu care adesea ne intalnim si anume ca prostul nu trebuie sa poarte o pancarda in brate pe care sa scrie ca este prost. Tot ceea ce trebuie sa faca este sa isi deschida gura. De multe ori nu trebuie decat sa stai si sa ii asculti pe cei din jur pentru a le vedea nivelul intelectual.

Citind vs.6 regasim o alta realitate a zilelor noastre, “prostia este pusa in multe functii inalte”. Astazi pacatul, imoralitatea si tot ce este murdar este promovat si prezentat in toate mijloacele media. De cate ori avem nevoie de informatii legate de orice lucru ne lovim de prostie si incompetenta. De cate ori deschidem tv vedem doar prostia si incultura promovata.

Uitandu-ma la un show tv cu ceva timp in urma am vazut cum una dintre concurente s-a prezentat in fata intregii tari cu un numar de striptease. Acel act in urma caruia o femeia a dansat la bara aproape goala in fata a sute de spectatori si milioane de telespectatori a fost considerat o arta, un numar deosebit, nicidecum un lucru murdar. Prostia este pusa la loc de cinste si incurajata in lumea aceasta de sub soare limitata la lucruri materiale si fizice, iar oamenii cu adevarat de valoare care au ceva de spus si de aratat nu sunt bagati in seama.

In vs.8 se face referire la omul care crede ca poate scapa nepedepsit de pacat. El se inseala amarnic, cu atat mai mult daca este vorba de un crestin. Chiar daca va parea ca Dumnezeu nu reactioneaza imediat pentru a pedepsi pacatul, acesta va fi in cele din urma descoperit si va sta intre tine si Dumnezeu in ziua judecatii.

In vs.16-20 parca regasim din nou societatea noastra. De aceea Solomon spune ca nimic nu este nou sub soare pentru ca ceea ce a fost, va mai fi, iar ceea ce este, a mai fost deja. Vedem cum chiar Solomon care fusese ales de Dumnezeu sa reprezinte interesele oamenilor ducea o viata de belsug si veselie, banii si puterea fiind cele ce faceau legea, in timp ce oamenii de rand abia reuseau sa supravietuiasca si sa isi duca existenta de pe o zi pe alta. Acelasi lucru se intampla si in zilele noastre, cei alesi sa lucreze pentru oameni, traiesc precum capusele pe spinarea lor. In vs. 18 regasesc o stire pe care am auzit-o saptamana aceasta la tv care spunea ca alesii nostri parlamentarii au muncit nici mai mult nici mai putin de 3 zile in luna aprilie si 4 zile in luna mai. Aceeasi situatie spunea stirea ca este si in cazul senatorilor. Atunci nu este de mirare situatia trista in care se regaseste Romania cu astfel de conducatori care nu fac decat sa se ingrijoreze de propriul stomac si buzunar.

Cu ceva vreme in urma am reactionat la unul din numeroasele mesaje politice pe care o sora din alt oras le posta pe facebook. In fiecare zi punea cel putin 3 mesaje cu character politic, ceea ce mi-a dat de inteles ca tot ceea ce aceasta sora facea in fiecare zi era sa urmareasca toate emisiunile politice si apoi sa le comenteze in functie de preferintele sale pe facebook. I-am scris atunci ca atentia, timpul si increderea noastra nu sunt in oamenii politici ci in Dumnezeu si ca in loc sa dezbatem atat de mult declaratiile politicienilor ar trebuie sa dezabatem mai mult mesajul Evangheliei. Este trist sa vezi cum crestinii isi concentreaza atentia si isi pun increderea in oameni.

Cu toate acestea si citim asta si in vs.20 este de preferat existenta autoritatii chiar in aceste conditii decat sa domine haosul in lume, lucru intarit si de Domnul Isus cat si de apostoli in NT.

Daca nu vrem sa alunecam spre nebunie, trebuie sa ne consacram investindu-ne vietile in ceea ce este bine, drept si curat. Desi asa cum spuneam viata traita ca o investitie presupune riscuri din cauza incertitudinilor si a nedreptatilor din jurul nostru, nu trebuie sa ne temem sau sa ezitam sa facem binele chiar daca rasplata pentru aceasta va veni mai tarziu, vs.1-3. Daca vom cauta scuze sa nu ne investim vietile in a face binele,cu siguranta vom gasi in nebunia acestei lumi de sub soare scuze, dar trebuie sa nu uitam ca binele este intotdeauna rasplatit si ca un ajutor oferit este un potential ajutor de primit in viitor.

Darnicia si ajutorul dat aproapelui tau este precum o ploaie de binecuvantari venite din partea lui Dumnezeu. Niciodata nu stim cum binele nostru poate fi folosit de Dumnezeu in planul Sau divin.

In vs. de la 7-10 Solomon indeamna tinerii sa hotarasca acum ce vor sa faca cu viata lor. Atat de multi oameni si-au irosit si distrus vietile pentru ca au luat hotarari gresite cand erau tineri. Daca nu sunt traite corect zilele tineretii sunt irosite. Iar o data trecute zilele tineretii nu se mai intorc, asa ca nu ezita sa investeşti din tinereţe. Aduceţi‑vă aminte mereu că Eclesiastul este o carte a bucuriei responsabile, a fericirii trăite sub binecuvantarea darurilor de fiecare zi pe care le dă Dumnezeu tuturor celor ce păzesc poruncile Lui.

Omul care a căutat fericirea peste tot şi n‑a găsit‑o, a scris o carte pentru ca ceilalţi să nu repete greşelile lui. Fericirea terestră şi mai ales fericirea eternă este accesibilă numai celor care‑l pun şi pe Dumnezeu în ecuaţia vieţii lor. Prezenţa lui Dumnezeu şi a poruncilor Lui în viaţa celui omului nu interzice fericirea, ci o garantează, pentru că poruncile lui Dumnezeu nu sunt restrictive, ci protective.

Alergarea dupa placeri are trei capcane in care putem cadea:

(1) plăcerile promit mult dar oferă puţin;

(2) ele sunt „de moment“, nu de durată;

(3) umblarea după plăceri duce inevitabil la plictiseală şi la nemulţumire.

Plăcerile au sens numai atunci când sunt gustate ca binecuvântări dăruite de Dumnezeu, când le primim ca semn al dragostei Lui şi dovadă a grijii părinteşti pe care ne‑o poartă.

Viata este un dar primit de la Dumnezeu, un dar primit zi de zi, clipa de clipa. Fiind un dar pretios, viata trebuie traita pentru slava celui ce ni l-a dat. Aceasta este cea mai mare realizare a omului. Sa il slaveasca pe Dumnezeu care l-a creat.

Solomon ne prezintă viaţa ca pe o călătorie a sufletului de la Dumnezeu şi spre Dumnezeu, „care l‑a dat“. Tentaţiile rătăcitoare ale trupului şi filosofiile păgubitoare ale minţii ne pot întuneca acum orizontul, dar întâlnirea cu Dumnezeu este inevitabilă. Solomon este probabil singurul om de sub soare care a trait atatea experiente in diferite domenii ale vietii in incercarea lui de a gasi implinirea si fericirea departe de Dumnezeu. Ajuns la concluzia ca nimic de sub soare nu poate satisface inima omului, Solomon indeamna omul sa se intoarca la Dumnezeu.

Primele 7 versete ale capitolului 12 ne prezinta imaginea poetica a batranetii si ne vorbesc despre bătrâneţe ca fiind vârsta neputinţelor şi a marilor despărţiri si ca trebuie sa trăim în aşa fel incat să n‑o facem sa fie şi vârsta marilor regrete! Solomon picteaza imaginea batranetii, iar rezultatul nu este foarte placut. Cu toate acestea, asta este realitatea care ne va lovi pe fiecare la un moment dat, realitatea pe care unii dintre noi o traiesc chiar in prezent.

Mainile incep sa tremure, picioarele se indoaie, dintii s-au imputinat si incep sa nu ne mai ajute asa cum o faceau in tinerete, ochii isi pierd stralucirea si nu mai vad ca alta data, cuvintele ne iasa din ce in ce mai greu din gura, parul ne albeste si usor usor ne paraseste si ajungem sa ne temem de aproape orice din jurul nostrum, pentru ca in cele din urma sa ajungem in tarana din care am fost facuti, iar duhul sa se intoarca la Dumnezeu care l-a dat.

Maretul şi renumitul împărat de alta dată desi mintea ii era încă foarte limpede şi ageră, ajunsese bătrân şi neputincios în trup, fiind ajuns din urma de regretele vietii.

In vs. 9-14, Solomon isi incheie cartea spunand omului ca viata sub soare este un examen, ca trebuie sa isi cantareasca bine alegerile si sa aprecieze fiecare zi la devarata ei valoare. Acelasi lucru il spune si Moise in Psalmul 90:12.

Solomon ne spune însă că viaţa este în ea însăşi un examen pe care‑l dăm înaintea lui Dumnezeu. Care este însă „materia“ la care suntem examinaţi? Trebuie să fim examinaţi exact la materia la care am „căzut“ în şcoala divină, cand Adam şi Eva n‑au avut credinţă şi n‑au ascultat de poruncile Creatorului lor. Acum, cu toti trebuie să dam un examen la aceste două materii: credinţa şi ascultarea! Examenul este parte dintr‑un proces de educaţie. Inainte de potop oamenii au trăit aproape o mie de ani. O viaţă aşa de lungă le-a dat oamenilor destul timp de gândire pentru examenul pe care trebuiau să‑l dea, chiar prea mult timp de gândire. Dumnezeu a văzut însă că ei n‑au folosit timpul pentru ceva bun. Toate gândurile lor erau îndreptate în fiecare zi numai înspre rău (Geneza 6:5). Din cauza aceasta, Dumnezeu i‑a pedepsit pe oameni şi a spălat faţa pământului cu apele care l‑au acoperit. După potop, Dumnezeu a scurtat durata medie a vieţii, dandu‑ne numai 70 până la 120 de ani. Făcând aceasta ne‑a dat de înţeles că avem timp suficient ca să luăm o decizie. Cine nu ia examenul în perioada aceasta scurtă, nu l‑ar lua nici dacă Dumnezeu l‑ar lăsa să trăiască o mie de ani! Scurtându‑ne viaţa, Dumnezeu ne‑a mai comunicat şi un alt lucru: viaţa, aşa cum o trăim noi astăzi „sub soare“, fără perspective şi posibilităţile veşniciei, nu are valoare în ea însăşi. Viaţa este o „pierdere de vreme“, dacă „pribegim departe de Domnul“! Solomon ne spune că, departe de a fi o simplă întâmplare, deşertăciunea vieţii de „sub soare“ este un act deliberat al lui Dumnezeu. Creatorul a închis creatura într‑o „sala de examinare“ temporară pentru a verifica dorinţa şi capacitatea sa de reintegrare în sfera eternităţii.

Ca să trecem examenul pentru reintegrarea în eternitatea fericită alături de Dumnezeu trebuie să credem fără să înţelegem şi să ascultăm fără sa cârtim: Evrei 11:6 si Ioan 15:14‑15.

Cei care trăiesc pe pământ „ca în prezenţa lui Dumnezeu“, in credinţă şi ascultare deplină ajung să‑l cunoască pe Dumnezeu şi să primeasca viaţa ca pe un dar din partea Lui. Invaţă să se bucure de toate „mărunţişurile“ ei, şi deprind arta de a se multumi si bucura în orice situaţie, chiar dacă nu înţeleg totul şi văd că toate lucrurile nu sunt deocamdată aşa cum ar trebui să fie.

Eclesiastul nu este cartea unui om care‑L caută pe Dumnezeu, ci a unuia care‑L cunoaşte pe Dumnezeu şi Îl declara pe Dumnezeu indispensabil pentru gasirea fericirii!

Solomon este omul care a ales greşit şi era cât pe ce să o sfârşească foarte rau, dar care la sfârşitul vieţii, când i‑a venit mintea la cap, îşi îndeamnă cititorii să‑şi folosească libertatea pentru a ieşi din sfera materială a existenţei si pentru a se integra în armonia planului divin. Cei ce nu reusesc sa faca acest lucru riscă nu numai să rătăcească fără sens, trăind la nivelul „deşertăciunii“, dar şi să sfârşească catastrofal, căzând iar la examenul credinţei şi al ascultării. În cuvintele lui Solomon regăsim si rugăciunile tatalui sau David, omul după inima lui Dumnezeu, Psalmul 139:23-24.

Ce a scris Solomon despre viaţă este la fel de adevărat astăzi ca şi atunci. Eclesiastul se adreseaza celor orbi spirituali, paganilor, superficialilor, pesimistilor, idolatrilor si chiar si crestinilor. Iar lumea in care traim are nevoie sa auda aceste cuvinte. Rămâne de datoria noastră să intelegem cu adevarat si sa răspândim mesajul acestei cărţi. Solomon isi incheie cartea subliniind ca intalnirea dintre om ca si creatie si Dumnezeu ca si creator este inevitabila. Aceasta zi va veni!