Ieremia 17:5-10 “Aşa vorbeşte Domnul: „Blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijină pe un muritor şi îşi abate inima de la Domnul! Căci este ca un nenorocit în pustiu şi nu vede venind fericirea; locuieşte în locurile arse ale pustiului, într-un pământ sărat şi fără locuitori. Binecuvântat să fie omul care se încrede în Domnul şi a cărui nădejde este Domnul! Căci el este ca un pom sădit lângă ape care-şi întinde rădăcinile spre râu; nu se teme de căldură când vine, şi frunzişul lui rămâne verde; în anul secetei nu se teme şi nu încetează să aducă rod. Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască? Eu, Domnul, cercetez inima şi încerc rinichii, ca să răsplătesc fiecăruia după purtarea lui, după rodul faptelor lui.”
Cu totii avem tendinţa să ne încredem mai mult în oameni decât în Dumnezeu, sa apreciem mai mult lucrarea oamenilor decât pe cea a lui Dumnezeu. Nici o persoană nu a reuşit vreodată să evite acest păcat. Şi trebuie să ne dăm seama că este un pacat teribil să înălţăm omul pe un piedestal, negand astfel puterea lui Dumnezeu, negand maretul har al Sau şi chiar disperata noastra nevoie după Dumnezeu. Sfanta scriptura il descrie in repetate randuri pe Dumnezeu ca fiind un Dumnezeu gelos care nu accepta sa ocupe alt loc decat cel dintai in viata copiilor Sai. Si are tot dreptul sa fie astfel si sa pretinda locul intai avand in vedere ca a creat omul dupa chipul si asemanarea Sa, a creat pamantul si tot ce este pe el ca omul sa se bucure de el si sa il stapaneasca, a cautat mereu sa il binecuvanteze pe om si cu toate acestea a fost respins, ignorat si uitat. In cele din urma ca ultima solutie de salvare a omului a dat cel mai de pret lucru al cerurilor, pe singurul Sau Fiu. Dar in tot timpul cat a fost pe pamant prin Fiul Sau, Dumnezeu a fost in continuare respins, batjocorit, batut, scuipat si rastignit. Cu toate acestea el inca doreste ca noi sa ne bucuram de toate binecuvantarile Sale. Si totusi oamenii continua sa il respinga prin tot ceea ce fac si mai important prin ceea ce nu fac.
Iacov ne spune in cap.4:14 ca omul nu este mai mult decat un abur care se arata putin dupa care dispare. Domnul este cel în care trebuie să ne încredem. Tot ce ai, orice lucru cu care poţi să te făleşti a venit de la Dumnezeu, prin harul Sau, prin crucea Domnului Cristos.
Dragii mei nu trebuie sa uitam ca viata pe acest pamant este scurta, moartea este sigura iar eternitatea este lungă. Omul s-a dovedit a fi incapabil din punct de vedere moral să conducă lumea în care a fost pus prin bunăvoința lui Dumnezeu. De la căderea omului, pământul a fost o zonă de razboi si dezastru. Nimic din ceea ce se intampla nu este normal, asa cum Dumnezeu intentionase sa fie normalitatea. Totul este greşit până când nu este îndreptat de lucrarea răscumpărătoare a lui Cristos şi de puterea Duhului Sfânt.
Psalmul 57:1-5 “Ai milă de mine, Dumnezeule, ai milă de mine! Căci în Tine mi se încrede sufletul; la umbra aripilor Tale caut un loc de scăpare, până vor trece nenorocirile. Eu strig către Dumnezeu, către Cel Preaînalt, către Dumnezeu, care lucrează pentru mine. El îmi va trimite izbăvire din cer, în timp ce prigonitorul meu îmi aruncă ocări. Da, Dumnezeu Îşi va trimite bunătatea şi credincioşia. Sufletul meu este între nişte lei: stau culcat în mijlocul unor oameni care varsă flăcări, în mijlocul unor oameni ai căror dinţi sunt suliţe şi săgeţi, şi a căror limbă este o sabie ascuţită. Înalţă-Te peste ceruri, Dumnezeule, peste tot pământul să se întindă slava Ta!
David rosteste aceste cuvinte in timpul in care el fugea de Saul şi era înconjurat din toate partile de duşmanii lui. Era disperat si dezamagit de oameni, iar in acele momente David a făcut ceva ce oamenii de cele mai multe ori nu se gandesc să faca. Scaparea lui David a venit prin faptul ca L-a pus pe Dumnezeu între el şi duşmanii lui. David s-a increzut doar in Dumnezeu pentru a birui. A incetat sa se mai increada in oameni ci si-a pus intreaga incredere in Domnul.
Dar David a mai facut un lucru extraordinar. El ştia că trebuie să biruie; dar mai ştia că pentru a birui, nu putea să-I ceară lui Dumnezeu să îl înalţe pe el, asa ca spune: „Indiferent ce mi se întâmplă mie, Dumnezeule, Tu să fii înălţat.” Asta este dovada increderii totale in Dumnezeu. David L-a pus pe Dumnezeu acolo unde Îi era locul, deasupra tuturor lucrurilor, l-a înalţat mai presus de toate.
Problema lumii şi problema rasei umane este că noi nu L-am pus pe Dumnezeu acolo unde Îi este locul în gândirea noastră şi în toate filosofiile şi aspectele din viata noastra. Fără îndoială, sunt milioane de oameni care se roagă lui Dumnezeu. Însă locul pe care Îl ocupă Dumnezeu cu adevărat în inimă este acela unde Îl punem pe El când suntem în necaz, când vin greutăţile, sau în alte circumstanţe dificile ale vietii. Atunci cand vedem ca oamenii nu mai pot face nimic pentru noi, ci doar puterea lui Dumnezeu ne poate ajuta.
Sa ne gandim putin la cateva întrebări care necesita un raspuns sincer din partea noastra:
Cine câştigă când oamenii au de ales între Dumnezeu şi bani?
Cine castiga cand au de ales între Dumnezeu şi ambiţiile personale?
Cine castiga cand oamenii au de ales intre odihna sau confort si inchinare?
Cine câştigă când au de ales între o plăcere trupească şi a face voia lui Dumnezeu?
Cine câştigă când au de ales între căsătoria dupa voia ta şi cea dupa voia lui Dumnezeu?
Cine câştigă când au de ales între Dumnezeu şi prieteni?
De prea multe ori, celelalte lucruri câştiga, iar Dumnezeu pierde. De aceea lumea este în starea în care este, pentru că oamenii Îl batjocoresc pe Dumnezeu şi se inalta pe ei. Dacă Îl înalţi pe Dumnezeu, El te va înălţa pe tine. Dar dacă Îl înjoseşti pe Dumnezeu, vei decădea. Lucrarea lui Dumnezeu de răscumpărare are drept scop să restaureze această ordine inversată: să-L înalţe pe Dumnezeu şi să coboare omul, ca El să-l poată ridica mai apoi pe omul smerit. Iar ca să poată face lucrul acesta, Dumnezeu S-a coborât cât de mult s-a putut. Era imposibil să coboare mai jos decât a coborât El.
Filipeni 2:6-8 “El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce.”
Dumnezeu nu se poate coborî mai jos de moartea pe cruce. Planul de răscumpărare Îl pune pe Dumnezeu acolo unde Îi este locul – înălţat pe tron – şi îl pune pe om acolo unde îi este locul – jos în ţărână – astfel încât Dumnezeu să poată să-l ridice pe om din ţărână, in slava. Dar Dumnezeu niciodată nu poate sa il ridice pe om decât din ţărână, din locul de jos al umilinţei.
Mesajul creştinismului este: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi, şi să Mă urmeze” (Luca 9:23b). Să-şi lase averile, casa, nevasta, părinţii şi propria viaţă daca este nevoie, orice ii poate sta in cale pentru Mine[ (Matei 19:29, Luca 14:26). Trebuie să fim gata să spunem: „Dumnezeule, dacă trebuie să aleg între Tine şi casa mea, nevasta mea, părinţii mei si chiar copilul meu eu te aleg pe Tine, Dumnezeule.” Dar adevarul este ca de cele mai multe ori nu facem asta. Alegem lucrurile acestei lumi si sacrificam relatia cu Dumnezeu. De aceea continuam sa fim ingrijorati, impovarati si dezamagiti in mod frecvent.
Atunci cand esti dispus sa renunţi la orice realizezi ca afecteaza relatia ta cu Dumnezeu, El îţi va da totul înapoi, „o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra” (Luca 6:38). Stiu ca o astfel de învăţătură este foarte greu de primit, pentru ca multi am ajuns sa ne mintim ca Domnul ne-a dat totul si ca nu cere nimic de la noi. Gresit dragii mei, Dumnezeu cere ceva de la noi! El cere sa ii dam totul. Poti sa astepti intalnirea cu Tatal infrigurat de teama cunostintei ca nu i-ai dat ce I se cuvenea si ceea ce ti-a cerut, sau poti sa astepti aceasta intalnire cu bucurie, pace si nerabdare. Ca de fiecare data, alegerea ne apartine.