Am citit de curand intr-un articol pe internet, o afirmatie care pana acum nu o mai auzisem: ”Plec din țară. Plec pentru că aici din cauza sistemului și a modului în care statul român mă tratează nu mai am timp de Dumnezeu”. Am auzit în nenumărate rânduri să se plece din țară pentru ”un serviciu mai bine plătit”, ”o viață mai bună”, ”o școală renumită”, ”reîntregirea familiei”, ”un viitor mai sigur”, dar pentru că ”în România nu mai ai timp de Dumnezeu” nu am mai auzit până acum.
Cel care a facut aceasta afirmatie a fost intrebat: care este legătura dintre sistemul românesc și timpul acordat divinitatii? Omul încruntat și cu o voce gravă a spus: ”Indiferent că muncești în mediul privat sau într-o instituție de stat, în România, nu ești lăsat să te exprimi liber, să muncești, să evoluezi, să vii cu soluții inovatoare. Aici trebuie să te supui politicului, lui trebuie să-i slujești, doar pentru a obține dreptul pe care legea ți-l conferă. Ca să pot supreviețui în țara mea trebuie zilnic să mă umilesc, să mă închin și să slujesc unor oameni care ocupă anumite funcții importante în stat. Gata, nu mai vreau asta. De acum vreau să mă închin lui Dumnezeu si Lui să-i slujesc iar ca să pot să fac acest lucru trebuie să plec din țara mea. Am nevoie să mă hrănesc spiritual. M-am hrănit destul cu roade românești, precum: egoism, neîncredere, ură, lașitate, pizmă, bârfă, răutate, înșelăciune, furt. Viața mea trebuie să se schimbe, iar sufletul să mi se liniștească. Pentru a obține un trai modest, în România alerg zi și noapte fără să mai am timp și pentru alte lucruri.Aici sunt sclavul unui sistem ce înainte de toate distruge sufletul. Plec pentru că vreau să dedic o mare parte din timpul meu divinității. Vreau să cresc din punct de vedere spiritual, vreau ca Dumnezeu să existe mereu în gândul și inima mea, nu doar la slujbele închinate sărbătorilor religioase, la nunți și înmormântări.”
Va marturisesc ca inteleg perfect frustrarea acestui om. Cuvintele lui in multe momente sunt si ale mele, dar in acelasi timp trebuie sa fim realisti si sa recunoastem ca nu putem cu totii migra spre alte meleaguri si sa intelegem ca lipsa de timp pentru Dumnezeu nu este doar in Romania, chiar daca din cauza saraciei la noi ea pare mai reala.
”Răscumpărați vremea, căci zilele sunt rele. De aceea nu fiți nepricepuți, ci înțelegeți care este voia Domnului.”-Efeseni 5:16,17.
Timpul trece si noi trecem, dar pentru Dumnezeu, timpul nu are limite. Numai noi avem o viață limitată de timp și condiționată de alegerile pe care le facem. Și totuși, timp, avem destul! Cum îl folosim? Totdeauna regretele noastre sunt legate oarecum de timp, de lucruri pe care le-am lăsat nefăcute, scuzându-ne că nu am avut timp. Dar este doar o scuză ieftină. Timpul este la dispoziția noastră. Dacă vrei cu adevarat ceva, poți să-ți găsești timp. Dumnezeu face ca timpul să se ”lărgească” atunci când vede disponibilitatea noastră de a ne pune la dispoziția Lui. Un lucru sigur este ca nu mai poți să recuperezi timpul trecut pe care de multe ori l-ai irosit, dar Domnul ne îndeamnă să ”răscumpărăm vremea” cât se mai poate. Cu alte cuvinte, ne acordă șansa să recuperăm timpul pe care l-am pierdut, si astfel regretele noastre să fie mai puține. Ce rezolvam cu părerile de rău, dacă ele nu ne provoacă să luam atitudine si să facem lucrurile altfel de data aceasta? Să recâștigi ce a fost pierdut odata. El ne dă șansa să ”răscumpărăm” vremea. Nu putem stăpâni timpul cât suntem în lumea aceasta, dar putem să-l biruim, exploatându-l la maxim. Toate lucrurile ne-au fost date spre folosul nostru. Timpul ne-a fost dat să-l folosim, insa nu doar ca să se vadă urmele lui în noi, ci ca si noi să lăsăm urme în el, scriind istorie cu viețile noastre. Timp este inca, dar depinde de noi ce alegem sa facem cu el.
“Nu mai am timp pentru nimic!” Tot mai mult, omul zilelor noastre sta cu ochii pe ceas sau cu telefonul mobil in mana: da un telefon, verifica un mesaj, se uita la ceas, cauta sa isi aminteasca ceva de prin agenda, totul pentru ca nu cumva sa uite ceva din programul incarcat al zilei. Ceva nu este in regula cu aceasta vreme fara timp! Si inainte aveau oamenii serviciu si casa, copii si griji, insa reuseau sa le faca fata. Acum, zilnic ma uit pe fetele oamenilor pe langa care trec: mai intristate, mai abatute si mai pline de griji.
Asta face sa fie atat de adevarate cuvintele care spun: “Tristetea este intodeauna formata din timpul care curge si nu si-a dat roadele.” Omul a ajuns sa alearge neincetat, de dimineata pana seara, insa, cu toate acestea, nimic nu il multumeste si nimic din ceea ce face nu ii aduce pacea pe care o cauta. Asta pentru ca omul isi foloseste rau timpul primit in dar de la Dumnezeu.
“Nu voi M-aţi ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi; şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi rod, şi roada voastră să rămână, pentru ca orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea.”, Ioan 15:16.
Un alt adevar spus de cineva este ca acela ca: “Cei care isi intrebuinteaza rau timpul sunt cei dintai care se plang de lipsa lui.” Prin urmare, cei care mereu se plang ca nu au timp de fapt spun ca nu sunt capabili sa il gestioneze asa cum trebuie si sunt victimele programului dezordonat. Oricare ar fi durata timpului, stiinta intrebuintarii lui il poate face intotdeauna sa fie mai lung.
Omul gaseste timp pentru a face multe, insa foarte rar pentru a le face pe cele ce merita cu adevarat. E timp pentru a face lucruri nefolositoare, insa adesea nu este timp pentru a face lucrurile importante. Aici se descopera inselaciunea diavolului – intotdeauna va gasi omul timp pentru a-si petrece ziua in orice altceva afara de rugaciune, post sau citirea cuvantului.
“Pavel se hotărâse să treacă pe lângă Efes, fără să se oprească aici, ca să nu piardă vremea în Asia; căci se grăbea ca, dacă-i va fi cu putinţă, să fie în Ierusalim de ziua Cincizecimii.”,Fapte 20:16.
Sa intelegem cateva lucruri extrem de importante din acest verset care la prima vedere pare sa nu ne spuna nimic important. Dar privind cu atentie la aceste cuvinte si urmarind intreaga viata si lucrare a apostolului Pavel, intelegem cum dupa intalnirea cu Domnul, Pavel a fost cu adevarat un alt om. El a scapat de orice indoiala din viata lui si a fost pe deplin “hotarat” sa nu “se mai opreasca” din alergarea catre ceruri si sa “nu mai piarda vremea” cu lucrurile lumesti, “grabindu-se” sa slujeasca in fiecare zi Tatalui. El a stiut in ce sa isi investeasca timpul.
Domnul ne spune ca trebuie sa ne chibzuim cu mare grija fiecare zi, fiecare ceas, fiecare clipa, caci orice clipa poate fi ultima. Nicolae Iorga, meditand la moarte, spunea astfel: “Pierzi in viata ani la rand si la moarte cersesti o clipa.”
Avem neaparat nevoie sa parasim acele fapte care ne fura, chiar impotriva vointei noastre, ore intregi peste zi. Sa ne obligam in a ne pune ordine in programul zilnic, sa ne concentram mult mai mult la realizarea lucrurilor bune si folositoare si sa scoatem din viata noastra acele lcruri care nu sunt decat “sugative” de timp.
Domnul sa ne dea intelepciunea de a lua hotararile cu privire la modul in care ne folosim timpul primit in dar pe acest pamant, cu priceperea duhovniceasca si nu cu cea lumeasca, ingrijorandu-ne pentru imparatia lui Dumnezeu si nu pentru lucrurile materiale si trecatoare ale acestei vieti. Sa ne strangem comori pentru ceruri, nu pentru pamant. Sa privim catre patria cereasca a carei mester si ziditor este chiar Dumnezeu si nu spre cea slaba de pe acest pamant. Daca asemenea multor oameni si noi ne-am lasat dusi de valul vitezei si relatia noastra cu Dumnezeu este superficiala, sa ne oprim si sa incepem sa ne folosim timpul cu intelepciune.
Harul si pacea lui Cristos sa ne intareasca in luarea acestei hotarari!