Una din luptele pe care le purtam astazi ca si crestini este lupta cu egoismul care este in fiecare din noi intr-o masura mai mica sau mai mare. Sa depasim gandul ca nu trebuie sa fie totul doar despre nevoile noastre ci sa ajungem sa punem nevoile, problemele si poverile altora inaintea propriilor nevoi.
Ex.: Imi aduc aminte cum cu multi ani in urma mama mea m-a invatat o lectie minunata despre altruism. Dupa ce tatal meu a murit situatia noastra financiara a fost una grea, foarte diferita de ceea ce fusese cat timp tatal meu traise. Imi aduc aminte ca intr-un an de craciun, mama mea a primit de la frati un dar care consta in alimente. Dupa ce mama s-a uitat la ceea ce primise am vazut cum a inceput sa imparta in mai multe parti alimentele primite. Imi aduc aminte ca am intrebat-o de ce trebuie sa dam si altora din ceea ce primisem cand nici noi nu avem suficient? Atunci Domnul mi-a dat o lectie prin mama mea care mi-a spus: Daca Domnul ne-a dat noua, atunci si noi trebuie sa dam altora. Cum vom putea noi sa mnacam linistiti cand cunoastem oameni care nu au ce sa puna pe masa? Imi aduc aminte ca mi s-a facut rusine si ca mi-am luat mama in brate. Apoi am mers sa o ajut sa imparta ceea ce primisem la inca doua familii. Un sentiment de mare bucurie m-a incercat cand am vazut expresiile pline de recunostinte ale celor ce au primit de la noi alimentele.
De-a lungul timpului am continuat sa invat de la mama mea, dar am continuat sa invat mai ales de la Domnul si Mantuitorul meu Isus Cristos. Printre trasaturile dominante ale caracterului Domnului Isus a fost altruismul si lipsa egoismului. Cand citim cuvintele evanghelistului Luca din 14:12-14 il regasim pe Domnul Isus invitat la masa in casa unui farisei, dar desi se afla acolo in trup, gandul Sau era la multimea de oameni nevoiasi care nu fusesera invitati “Când dai un prânz sau o cină, să nu chemi pe prietenii tăi, nici pe fraţii tăi, nici pe neamurile tale, nici pe vecinii bogaţi, ca nu cumva să te cheme şi ei la rândul lor pe tine, şi să iei astfel o răsplată pentru ce ai făcut. Ci, când dai o masă, cheamă pe săraci, pe schilozi, pe şchiopi, pe orbi. Şi va fi ferice de tine, pentru că ei n-au cu ce să-ţi răsplătească; dar ţi se va răsplăti la învierea celor neprihăniţi.” Ce invatatura profunda dar in acelasi timp grea de pus in practica.
Luca 14:15-24
In aceasta pilda Domnul Isus compara imparatia Sa cu un mare banchet dat de Dumnezeu. Primul lucru care m-a surprins aici, este ca Domul Isus compara Imparatia Lui cu un banchet plin de fast. Ceea ce Domnul Isus vrea sa ilustreze in aceasta pilda este ca intrarea in Imparatia lui Dumnezeu este asemenea intrarii la o mare sarbatoare, nu o atmosfera de inmormantare, ci o atmosfera de bucurie si partasie in dragoste. Avand in vedere lumea in care traim s-a ajuns sa se creada ca a fi crestin presupune sa renunti la toata bucuria si placerea vietii pe acest pamant. Aceasta parere asupra crestinismului provine din imaginea gresita pe care o au oamenii despre Domnul Isus. Domnul Isus nu a fost un om care nu a stiut sa rada sau sa se bucure, nu ar fi putut fi iubit de copii daca nu ar fi stiut sa vorbeasca asa cum se vorbeste cu copiii, Matei 19:13-15, si nu ar fi putut lua parte la mese cu placere atunci cand era invitat, Matei 11:18-19. Domnul nu ne cere sa ne calugarim si sa ne izolam fata de lume, nu ne cere sa ne biciuim si sa ne maltratam trupul pentru a ne arata credinta sau sa ne lipsim de orice forma de bucurie in aceasta viata. Domnul Isus a spus ca Imparatia Sa este una a bucuriei, bucuria indurarii lui Dumnezeu prin rascumpararea noastra din pacat, bucuria mangaierii Duhului Sfant, bucuria partasiei cu sfintii din casa Domnului si bucuria cunostintei ca pentru aceia care sunt in Cristos nu exista condamnare. Acestea sunt motive care sa faca din fiecare zi o zi de sarbatoare si bucurie pentru noi toti.
Dupa ce pregatirile pentru petrecere au fost terminate imparatul si-a trimis slujitorii sa ii cheme la nunta pe cei invitati, dar spre marea lui surprindere acestia au refuzat sa vina. Apoi imparatul a trimis alti slujitori la invitati sa ii cheme si sa le spuna despre bogatia si fastul petrecerii pe care El o pregatise, dar din nou a fost refuzat.
Scuzele pe care cei invitati la nunta le dau imparatului sunt lectii importante pentru noi astazi pentru ca adesea ne lasam prinsi si noi de grijile acestei lumi si dusi departe cu inima de Dumnezeu datorita valurile pe care diavolul le aduce in viata noastra. Sa luam pe rand si sa analizam scuzele lor, iar apoi sa ne gandim la multimea de oameni aflata in aceeasi situatie, dar sa meditam si la vietile noastre si la dedicarea noastra fata de Domnul.
1. Posesiunile pamantesti, vs.18-19.
Primii doi oameni resping invitatia imparatului invocand interese proprii legate de posesiunile lor. Amandoi erau total absorbiti si legati de afacerea lor, de grija slujbei lor si a castigarii painii incat nu mai aveau timp in viata lor de altceva. Erau prea ocupati ca sa raspunda invitatiei imparatului. Afacerea lor le era biblie si castigarea propriei existente le era crez. Acelasi lucru se intampla astazi cu atat de multi oameni si se intampla uneori si cu noi. Sa fim atat de prinsi de grija slujbelor noastre si de existenta noastra fizica incat sa nu mai avem timp sa deschidem cuvantul si sa umblam cu Mantuitorul nostru prin parcurgerea scripturilor, sa vorbim si sa avem partasie cu Domnul in rugaciune sau sa fim prezenti la inchinare pentru a ne hrani spiritual si incuraja unii pe altii.
Ziua Domnului este o zi deosebita pentru ca putem pune deoparte toate grijile si problemele saptamanii si putem da atentie doar Tatalui nostru din ceruri. Ne putem intalni frate cu frate si sora cu sora pentru a ne incuraja si indemna sa nu ne poticnim si sa nu ne impiedicam, sa reflectam la jerta lui Isus Cristos si la sacrificul necesar iertarii noastre. Domnul Isus spune Matei 4:4 cand era ispitat de diavol asa cum si noi suntem zilnic ispititi de el, “ omul nu traieste doar cu paine, ci cu orice cuvant care iese din gura lui Dumnezeu ”. Avem nevoie de hrana duhovniceasca pentru a sta neclintiti inaintea ispitirii permanente a diavolului.
Ex. Am auzit pe cineva spunand la un moment dat: “nu am timp nici sa mor.” Asta este una dintre capcanele pe care diavolul ni le intinde astazi. Sa ne ocupe timpul atat de mult incat sa nu mai avem deloc timp sa fim in prezenta lui Dumnezeu si alaturi de cei care impartasesc aceeasi nadejde si har cu noi. Cand ne lipsim de prezenta lui Dumnezeu si a fratilor vom fi o prada usoara pentru satan
2. Relatiile pamantesti, vs.20.
Al treilea om respinge invitatia imparatului folosindu-se de sotia sa. Una dintre cele mai frumoase binecuvantari ale legii VT o gasim in Deuteronomul 24:5, “Când un om va fi însurat de curând, să nu se ducă la oaste şi să nu se pună nici o sarcină peste el; să fie scutit, din pricina familiei, timp de un an, şi să înveselească astfel pe nevasta pe care şi-a luat-o.”
Este un paradox cum astazi ceva atat de extraordinar si minunat precum este familia a ajuns sa stea intre om si Dumnezeu. Scriptura spune intr-adevar in Geneza 2:24, “De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa şi se vor face un singur trup.”, dar niciodata nu se face referire la parasirea Tatalui ceresc. Familia noastra si casa noastra ar trebui sa fie unele dintre cele mai mari binecuvantari de pe acest pamant, dar aceste binecuvantari s-au dovedit a fi adevarate dezastre in ceea ce priveste relatiile oamenilor cu Dumnezeu. Familia noastra poate sa ne desparta de Dumnezeu, cand aceasta va ajunge sa ocupe locul intai si cel mai de pret in inimile noastre. Domnul ne spune astfel in Matei 10:37, “Cine iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine.” Domnul cere o atentie mai presus de oricine si orice de pe lumea aceasta, mai presus de copilul nostru, de mama noastra, de tatal nostru, de serviciul nostru sau de placerile noastre si ne da un exemplu despre importanta Tatalui in viata Sa in Matei 12:46-49.
Aceasta pilda are doua aplicatii.
Prima este pentru iudei si facea referire la respingerea lor a Fiului lui Dumnezeu si a harului Sau si intoarcerea fetei Domnului catre neamuri, cei considerati orbi, saraci si schiopi din punct de vedere spiritual.
Cea de-a doua aplicatie este pentru noi. Dumnezeu doreste ca la ospatul Sau, in imparatia Sa sa fie plin de oameni, harul este pentru fiecare om care se poieste, iar daca noi refuzam sa dam lui Dumnezeu ceea ce i se cuvine si anume locul intai in inima noastra, El va chema pe altii la ospatul Sau, iar noi vom fi lasati pe dinafara. Sa ne cercetam astfel incat scuzele acestor oameni sa nu ajunga sa fie si scuzele noastre, iar daca am ajuns sa punem alte lucruri cum ar fi slujbele sau familiile mai presus de Dumnezeu, atunci sa luam aminte la invatatura Domnului si sa ne pocaim. O zi in care avem inca aer in plamani este o zi perfecta ca sa ne pocaim.
Harul si pacea lui Cristos sa ne umple inimile!