Fapte 2:42-47 “Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni. Fiecare era plin de frică, şi prin apostoli se făceau multe minuni şi semne. Toţi cei ce credeau erau împreună la un loc şi aveau toate de obşte. Îşi vindeau ogoarele şi averile, şi banii îi împărţeau între toţi, după nevoile fiecăruia. Toţi împreună erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă şi luau hrana cu bucurie şi curăţie de inimă. Ei lăudau pe Dumnezeu şi erau plăcuţi înaintea întregului norod. Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi.”
Bisericile de astazi asuma vina lipsei lor de roada doar pe impietrirea inimilor oamenilor. Trebuie sa spunem ca acest lucru este adevarat, foarte multi oameni au inimile impietrite de pacat, dar sunt si suflete care au dorinta de a-l cunoaste pe D-zeu dar renunta sa faca asta din cauza lipsei de exemplu a celor mai multe din bisericile de azi care se proclama a fi crestine dar carora le lipseste calauzirea Duhului Sfant si prezenta lui D-zeu in mijlocul lor.
Cand citim aceste versete avem imaginea unei biserici minunate asa cum Domnul Isus a intentionat sa fie. Nu o biserica perfecta pentru ca nu poti avea o reteta perfecta atata timp cat este facuta din incrediente imperfecte asa cum suntem noi oamenii, dar o biserica compusa din crestini nu doar cu numele, ci care erau plini de ravna pentru slujirea lui D-zeu si dragoste pentru aproapele lor. Ce putem invata studiind acest pasaj din Scriptura despre biserica?
Trebuie sa fie o biserica care cerceteaza zilnic Scriptura;
Trebuie sa fie o biserica unita;
Trebuie sa fie o biserica care se roaga;
Trebuie sa fie o biserica activa;
Trebuie sa fie o biserica care creste.
Are biserica din care facem noi parte aceleasi caracteristici sau omul si-a pus amprenta asupra bisericii astfel incat ea nu mai corespunde standardelor lui D-zeu?
Am vorbit despre imaginea bisericii Domnului asa cum o gasim in Sfanta Scriptura. Haideti acum sa ne concentram atentia si asupra crestinilor ca indivizi si pentru a face asta sa recitim vs.42 si sa luam in parte fiecare dintre lucrurile mentionate in el.
Acum sa vedem in ce staruiau crestinii bisericii Noului Testament:
– In invatatura apostolilor, 2 Timotei 4:2 “propovăduieşte Cuvântul, stăruie asupra lui la timp şi nelatimp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândeţea şi învăţătura.”
– In partasie, Evrei 10:25 “Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii şi cu atât mai mult, cu cât vedeţi că ziua se apropie.”
– In frangerea painii, Fapte; 20:7 “În ziua dintâi a săptămânii, eram adunaţi laolaltă ca să frângem pâinea. Pavel, care trebuia să plece a doua zi, vorbea ucenicilor şi şi-a lungit vorbirea până la miezul nopţii.”
– In rugaciuni, Coloseni 4:2 “Stăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea cu mulţumiri.”
Continuand studiul pasajului nostru ajungem la vs. 43. Putem vedea cum biserica era plina de respect si evlavie. Era o biserica in care se promova sfintenia nu distractia, o biserica in care se hraneau oile si nu se distrau caprele. O biserica in care se putea vedea din plin prezenta lui D-zeu
In vs. 44 si 45 ni se vorbeste despre unitatea, grija si dragostea pe care o aveau unii pentru altii. Lumea nu mai vazuse asa ceva pana atunci. Oameni care proveneau din medii sociale si culturale diferite, de varste diferite aveau grija unii de altii si in special de cei slabi si lipsiti de ajutor. Aceste cuvinte trebuie sa fie cuvinte care sa ne provoace si pe noi cu adevarat, sa dam la randul nostru dovada de acelasi duh si simtire. Din pacate de multe ori s-a abuzat de aceste versete si au ajusn sa numite de unii ca fiind un exemplu de crestinism comunist. S-au format tot felul de societati si culte religioase care se folosesc de aceste versete pentru a-si oblige adeptii sa isi vanda tot ce au si sa le dea totul lor. Pentru a intelege mai bine aceste versete as vrea sa citim Fapte 5:1-4. Pacatul lui Anania si Safira nu a fost ca nu au dat totul pentru Domnul, ci faptul ca au mintit pentru a primi slava oamenilor. Cu toate acestea putem sa invatam o lectie extraordinara din aceste versete si anume ca daca fratele sau sora ta este intr-o mare nevoie, noi trebuie sa fim gata sa-l ajutam chiar daca asta va insemna poate sa ne vindem chiar din ceea ce avem pentru a face asta. Acest lucru este atat de bine evidentiat in 1 Ioan 3:17, “Dar cine are bogăţiile lumii acesteia, şi vede pe fratele său în nevoie, şi îşi închide inima faţă de el, cum rămâne în el dragostea de Dumnezeu?”
Vs. 46 si 47 ne prezinta o biserica fericita, o biserica care depunea o marturie minunata inaintea celor in mijlocul carora traiau si o biserica in care D-zeu lucra si aducea zilnic suflete la pocainta. Pentru multi dintre crestini intalnirea cu D-zeu si cu fratii a ajuns sa fie in zilele noastre o povara si un stres. Pe multe dintre chipurilor celor ce merg duminica la biserica se vede mai mult incruntare sau ingrijorare si mai putin bucurie. De aceea avem nevoie sa ne rugam asemenea lui David in Psalmul 51:12, “Da-mi iarasi bucuria mantuirii Tale”.
Unitatea si bucuria acestor crestini a atras atentia oamenilor, i-au facut sa fie placuti inaintea intregului popor spune Cuvantul, lucru care nu face decat sa implineasca cuvintele Mantuitorului din Ioan 13:35, “Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.”
Predicam astazi despre cresterea bisericii si cautam noi si noi metode de evanghelizare, se scriu fel si fel de carti cu metode magice de crestere a bisericii cand tot ce trebuie sa facem este sa revenim la simplitatea si respectul in inchinare si la bucuria partasiei fratesti asa cum citim in aceste versete.
Nu ne dorim sa fim si noi o astfel de biserica? Inainte de a spune un “da” foarte categoric asa cum sigur ca vreti sa spuneti lasati-ma sa adaug ca noi suntem cei care putem face acest lucru posibil. Si amintiti-va ca biblia este o oglinda pentru a ne ajuta sa privim la noi insine si sa ne cercetam pe noi si nu o lupa care sa ne permita sa ii cercetam pe altii. Domnul sa ne ajute sa fim acei crestini care sa se potriveasca “bisericii al carui membru mi-ar face placere sa fiu.”